Jurnalistul Cristian Tudor Popescu s-a răzgândit în doar câteva zile în ceea ce privește publicul de la BRD Bucharest Open, susținător al jucătoarei de tenis Simona Halep. Dacă, inițial, publicul era alcătuit din "făpturi fără Bac" și "băieți cu gipane" ce nu sunt în stare să fie fideli tenisului, ci doar Simonei Halep pentru că este la modă, după huiduilile la adresa premierului, acei tineri au devenit "deloc neglijabli" și și-au strigat iubirea pentru Simona.
"Pentru multe domnişoare venite „s-o vadă pe Simona", felul în care se marchează scorul la tenis a fost o noutate matematică, cam ca la bacul pe care tocmai l-au picat sau nici nu l-au dat. Lilialele făpturi au tras după ele băieţi de băieţi, care au blocat străzile din jurul bazei cu gipane şi merţane. De altfel, în spaţiul pentru public din faţa Centralului am putut vedea expuse un Mercedes-Benz pe care scria C 220 şi altul botezat CDI 4M, poate vor iubitorii de tenis să cumpere. Chioşcurile cu materiale de tenis, mingi, rachete, corzi, adidaşi au fost strămutate undeva în spate, spre terenurile de antrenament. În mijlocul zonei tronează acum o sucursală a unui club, dar nu de tenis, unul Fratelli. Fotolii albe tip sac, pe care nu poţi să stai decât tolănit, scaune înalte de bar, dozatoare de bere, cocteiluri cu pai, energizante cu alcool şi cuburi de gheaţă, căci şi să te uiţi la tenis e un sport greu, epuizant", scria Cristian Tudor Popescu, în 9 iulie, într-un editorial publicat în "Gândul".
În 13 iulie, jurnalistul scria despre același public, în contextul huiduielilor la adresa lui Victor Ponta, că premierul "a fost huiduit şi fluierat aproape un minut în vreme ce stătea cuminte în lojă, doar la rostirea omagială a numelui său de către dl. Cosac, care acum probabil că îşi dă cu racheta în fluierul piciorului. Echivalentul în tenis al meciului politic pierdut de premier ar fi cam o „lăptăreasă” dublă, 0-6, 0-6. Au fost 5000 de spectatori, un eşantion deloc neglijabil pentru un sondaj, în majoritate tineri, care l-au respins aproape la unison pe cel ce se autoanunţă drept „cel mai tânăr preşedinte". Faptul că mii de oameni veniţi să-şi strige iubirea pentru Simona au fost capabili să uite de asta pentru câteva clipe ca să-l deteste pe el ar trebui să-i dea candidatului Ponta de gândit şi altceva decât toamna nu-i ca vara şi nici tenisul ca ţara".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu