Victor Ponta huiduit la meciul Simonei Halep. Cătălin Striblea traduce huiduielile primite de Victor Ponta

Cătălin Striblea
Cătălin Striblea

Prezent la finala turneului de tenis câștigată de Simona Halep, Victor Ponta a fost huiduit atunci când președintele Federației Române de Tenis i-a mulțumit acestuia pentru sprijinul acordat în organizarea turneului.

VEZI ȘI: Ion Iliescu, lovitură dură pentru Victor Ponta

Cătălin Striblea a povestit ce s-a întâmplat la meciul câștigat de Simona Halep și, mai precis, a explicat huiduielile primite de Victor Ponta.

"Am fost la meci și l-am văzut pe Victor Ponta acolo, fără dubiu. A stat într-o lojă alături de soția sa Daciana, de Letiția și Dinu Pescariu, Mircea Dușa și George Cosac. A fost un spectator implicat, a aplaudat și a scandat cu toată lumea la un loc. Fluierăturile au venit la momentul discursurilor proaste rostite de cei din prezidiu. Premierul și-a luat fluierăturile în picioare, încă aplaudând, apoi dându-și seama că a devenit centrul problemei s-a așezat și nu s-a mai ridicat până la finalul ceremoniei. Oricum, instanteu, cei din jurul meu au început să discute această chestiune. L-a scăpat însă naturalețea și bucuria cu care Simona și-a salutat fanii", a scris Cătălin Striblea pe blogul personal.

În plus, jurnalistul a dat și câteva semnificații pentru huiduielile primite de Victor Ponta.

"Îl cunosc pe Victor Ponta, cât poți cunoaște un politician. Nu o să fie afectat foarte tare, mai curând amuzat, dar totuși există câteva învățăminte:

1. Alipirea imaginii de un succes te ajută într-o anumită măsură, dar nu în mare măsură. Ba mai mult, exploatarea acestei imagini în exces e de natură să se întoarcă împotriva ta. Premierul s-a întâlnit repetat cu Simona Halep, care a primit și un titlu de ambasador al turismului. Bizar.

2. Publicul tv e diferit de cel din online și mai ales de cel care nu consumă presa obișnuită. Audiențele mari și foarte mari pe care Victor Ponta le face la tv nu înseamnă că oamenii sunt de acord cu el. Ci mai curând că așteaptă ceva de la el.

3. La tenis, pe arenă, vin oameni care își permit să dea măcar 100 de lei pentru toată familia ca să vină la meci. Asta înseamnă că reprezentanții clasei mijlocii nu îl privesc cu ochi foarte buni pe premier. E vorba fix de acei oameni care îi lipsesc ca să câștige alegerile.

4. Victor Ponta nu e mai e neapărat simpatic și nici speranță. El a fost așteptat și acum lumea îl va socoti după doi ani de guvernare. Nu poți să comunici la nesfârșit anti- Băsescu. Cei din arenă nu sunt pro-Băsescu și probabil nici nu-i interesează foarte tare. Lumea așteaptă și altceva. Unde e România, ce schimbări majore ai făcut și undeva ai vrea să o duci?

5. Greșelile făcute în ultimii ani își arată rezultatul. Asocierea cu anumite personaje, gafele de discurs sau discursul cu două valențe l-au adus aici. Opoziția va încerca în toamnă să mute campania anti-Băsescu pe una anti-Ponta. Și tocmai au văzut că au pe ce construi", a conchis Cătălin Striblea pe blog.

Citește și: Cum se alege facultatea. Sfaturi de la un expert român în coaching

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel