Magistraţii Curţilor de Apel, nemulţumiţi de ce dorește să facă Guvernul

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cei de la curţile de apel din ţară îşi exprimă dezacordul faţă de intenţia Guvernului de a modifica Ordonanţa de Urgenţă 20/ 2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Judecătorii atrag atenţia că 'prefigurata modificare a OUG 20/2016 în sensul aflat azi în dezbatere reprezintă un potenţial risc de adâncire a inechităţilor, explicit recunoscute prin prevederile acestui act normativ'.

'Având în vedere că răspunsul Executivului la solicitarea ordonatorilor secundari de credite din instanţele judecătoreşti de a se proceda la aplicarea corectă a OUG 20/2016 constă în modificarea precipitată a prevederilor acestui act normativ, în sensul excluderii din domeniul ordonanţei a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, considerăm necesar a atrage atenţia asupra consecinţelor unui atare demers', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Curtea de Apel Bucureşti, semnat şi de preşedinţii tuturor curţilor de apel din ţară.

Magistraţii susţin, de asemenea, că 'referirea la excluderea unor drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, care în fapt au procedat la aplicarea de acte normative din domeniul salarizării personalului plătit din fondurile publice, constituie o încălcare a efectului obligatoriu şi a prezumţiei absolute de adevăr de care aceste hotărâri se bucură'.

'Consecinţa modificărilor preconizate este tocmai ignorarea principiului fundamental al egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării, consacrat de art. 16 din Constituţia României revizuită, fiind totodată şi în flagrant dezacord cu scopul declarat al OUG nr. 20/2016 de înlăturare a inechităţilor între persoanele plătite din fondurile publice, aflate în aceeaşi situaţie', se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel