EURO 2016: TVR, despre posibilitatea de a pierde drepturile de televizare

TVR a reacționat după apariția informațiilor conform cărora ar fi în pericol să piardă dreptul de difuzare a meciurilor de la Campionatul European de Fotbal din 2016, unde România este foarte aproape de calificare.

Vezi și: TVR riscă să piardă meciurile de la EURO 2016

Televiziunea Publică dă asigurări că va face toate demersurile necesare pentru a ajunge la o înţelegere cu EBU în privinţa drepturilor de difuzare a meciurilor de la EURO 2016. European Broadcasting Union este entitatea care reuneşte cele mai importante televiziuni naţionale din Europa şi este consorţiul care a obţinut exclusivitatea drepturilor TV pentru Europeanul din 2016 şi Mondialul din 2018.

TVR trebuie să plătească aproximativ 4,5 milioane de euro până pe 15 martie, pentru a fi sigură că va transmite meciurile de la Campionatul European din 2016.

Iată comunicatul oficial al TVR, citat de prosport.ro:

"Televiziunea Română depune toate eforturile pentru ca telespectatorii din România să poată urmări toate competiţiile majore, precum Campionatul European de Fotbal 2016.

TVR se află într-o situaţie financiară critică bine cunoscută de toată lumea, însă şi-a respectat misiunea publică şi face toate diligenţele pentru a continua în acelaşi sens.

Fidelă misiunii ei de a transmite evenimentele sportive de importanţă majoră, TVR a făcut un efort financiar foarte mare şi a achiziţionat meciurile de calificare ale Naţionalei, de acasă şi din deplasare, pentru EURO 2016 şi pentru Cupa Mondială 2018. În plus, TVR a cumpărat şi ediţiile din 2014 şi 2016 ale Jocurilor Olimpice.

TVR a demarat, încă de anul trecut, o serie de demersuri pentru achiziţionarea CE de Fotbal 2016.

Televiziunea publică face toate demersurile pentru a găsi soluţia necesară ca telespectatorii să poată urmări CE de Fotbal 2016 la TVR".

Campionatul European din 2016 este organizat de Franţa şi se va desfăşura în perioada 10 iunie - 10 iulie. Naţionala României se află pe primul loc în Grupa F a preliminariilor şi are şanse mari de a se califica la turneul final.

Citește și: Răsturnare de situație în TVR! Stelian Tănase, înfrânt de CA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel