Lansare program de guvernare PNL. Vezi principalele propuneri ale liberalilor

PNL și-a lansat, sâmbătă, programul de guvernare, printre prevenderi numărându-se eliminarea taxei pe stâlp şi a accizei la carburanţi, prin diminuare progresivă, până la 31 decembrie 2016, plafonarea CAS la trei salarii medii brute pentru profesiile liberale şi reducerea TVA la 19% de la 1 ianuarie 2016

Cătălin Predoiu, premier propus de PNL, a prezentat proiectul programului de guvernare al PNL, arătând că liberalii nu vor „întoarcerea la vremuri de austeritate", ci propun investiţiile, creşterea economică şi măsuri de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea TVA la 19% până la 1 ianuarie 2016.

Cătălin Predoiu a precizat că, în proiectul de program de guvernare, liberalii au în vedere, printre altele, reducerea abandonului şcolar, stoparea migraţiei medicilor, dezvoltarea infrastructurii, combaterea evaziunii fiscale, dar şi „curăţenie la companiile de stat care creează în continuare pierderi".

CITEȘTE PROGRAMUL DE GUVERNARE AL PNL

Măsurile de relaxare fiscale vor fi reducerea taxei pe stâlp progresiv până la zero la 31 decembrie 2016, reducerea accizei la carburanţi până la zero până la 31 decembrie 2016, plafonarea CAS la trei salarii medii brute pe economie pentru profesiile liberale, în fine, reducerea TVA la 19% de la 1 ianuarie 2016", a spus Predoiu, într-o conferinţă de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel