Dezvăluiri de la Palatul Cotroceni. Cum s-au văzut protestele din stradă

Relaţia dintre Klaus Iohannis și societatea civilă, modul în care președintele a interacţionat cu piaţa şi cu reprezentanţii societăţii civile în contextul protestelor care au urmat tragediei de la Colectiv, a fost subiectul unei dezbateri intitulate "Klaus Iohannis - un an de mandat prezidenţial", organizată, miercuri, de Frontline Club.

Consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan a relatat modul în care s-au văzut protestele la Palatul Cotroceni şi cum s-a luat decizia organizării unor consultări cu societatea civilă şi reprezentanţii pieţei.

"Noi ne considerăm în parteneriat cu societatea civilă, cu cetăţeanul activ care nu mai tolerează indiferenţa, corupţia şi toate aceste rele strigate şi în piaţă. Ne doream la masă oameni cu platforme, cu idei, cu doleanţe, cu lucruri clar articulate care puteau fi asumate şi trimise partidelor politice. Era clar că ne doream să interacţionăm, să fim aproape de societatea civilă şi am dat semnale încă cu două-trei seri înainte că oricine doreşte să vină la Palatul Cotroceni va fi bine primit. Am fost de gardă câteva seri de-a rândul. De la bun început am avut o politică a uşilor deschise. Eu şi alţi colegi de-ai mei am stat până târziu în caz că protestatarii doreau să vină către Palatul Cotroceni să poată fi primiţi cum trebuie şi invitaţi la un dialog. Deci, plutea în aer că într-un fel sau altul o întâlnire, interacţiune va avea loc", a declarat Laurențiu Ştefan.

El a povestit că președintele aştepta să vadă "ce iese articulat din piaţă" astfel încât să fie identificate probleme care pot fi puse pe agendă. "Noi încercam să identificăm lucruri destul de punctuale, articulate cu care să mergem mai departe", a adăugat consilierul prezidenţial.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel