Zeci de deţinuţi cu Covid-19, în Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava

La data prezentei, pentru un număr de 28 de persoane private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2 se asigură tratament specific în Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava (unitate desemnată să gestioneze formele uşoare sau medii de îmbolnăvire de COVID-19), sub îndrumarea structurilor de resort din sistemul public de sănătate, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

"Persoanele pentru care se emite decizia externării, după 14 zile de spitalizare, beneficiază, în continuare, de monitorizare medicală în Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava/penitenciare-spital, spaţiile din unităţile desemnate în acest scop (Penitenciarele Ploieşti şi Timişoara) revenind la destinaţia iniţială.

Adaptarea parcursului post-tratament corespunde statusului stabil al numărului de infectări cu noul Coronavirus înregistrate în rândul populaţiei carcerale şi capacităţii penitenciarelor-spital de a gestiona activitatea de monitorizare medicală.

În ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor pe palierele lucrativ şi educaţie şi asistenţă psihosocială, evidenţiem faptul că unităţile penitenciare menţin conduita preventivă, în sensul derulării activităţilor în grupuri mici/serii planificate, cu respectarea distanţării în interacţiune şi portul echipamentelor de protecţie", transmite ANP.

ANP: Este garantat accesul deţinuţilor la activităţi şi programe recuperative



"În acest context, se întreprind toate demersurile necesare pentru parcurgerea, în condiţii optime, în sistemul penitenciar, a programului de instruire şcolară, în prezent, cursurile şcolare realizându-se în mod similar celor din comunitate, corespunzător scenariului aplicat în plan local. Totodată, şi în actualele coordonate epidemiologice, este garantat accesul deţinuţilor la activităţi şi programe recuperative - educaţie, asistenţă psihologică şi socială, moral-religioasă, activităţi recreative şi de timp liber, colaborarea cu partenerii din societatea civilă fiind asigurată inclusiv prin utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă.

Activităţile productive în care sunt incluse persoanele private de libertate, în interiorul sau exteriorul locurilor de deţinere, presupun realizarea unei analize prealabile a situaţiei epidemiologice din localitatea/zona unde este amplasat punctul de lucru şi emiterea unui aviz medical, fiind, de asemenea, condiţionate de respectarea obligatorie a măsurilor de prevenţie împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În continuare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin unităţile subordonate, adaptează, conform conduitei generale şi specificului instituţional, măsurile de prevenţie şi intervenţie necesar a fi implementate pentru controlul şi combaterea pandemiei de COVID-19, cu respectarea drepturilor persoanelor custodiate", se arată în comunicatul de presă.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy