Veste PROASTĂ pentru șoferii cu mașini vechi

Diana Popescu / 20 apr 2017 / 10:26

Directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă, a anunțat că instituția pe care o conduce vizează creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani.

Conform oficialului, după eliminarea timbrului de mediu, „reacţia pieţei auto a fost cea preconizată, anume de creştere importantă a numărului de autovehicule uzate, pentru care deţinătorii acestora au solicitat eliberarea de către RAR a documentelor necesare înmatriculării în România”. 

Datele RAR arată că în luna ianuarie a anului 2017 s-a înregistrat o creştere cu aproximativ 12% a numărului de vehicule (38.000 unităţi), creştere care s-a accentuat în lunile februarie şi martie, ajungând la aproximativ 58% (54.000) şi, respectiv, la aproximativ 80% (61.000).

„Registrul Auto Român intenţionează să propună, ca măsură de majorare a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani, de la doi ani cât este în prezent la un an”, a declarat George Dincă, directorul general al Registrului Auto Român (RAR), pentru Capital.

[citeste si]