EXCLUSIV  Venus în Leu și Lună Nouă. Astrologul Daniela Simulescu: Îți poate dăuna serios

Rodica Mitu / 29 iul 2019 / 12:20 Salveaza PDF Comentarii
Horoscop
Descriere foto: Horoscop

„Tranzitul lui Venus în Leu îţi poate înlesni iubirea de sine, dar îţi poate dăuna serios, dacă vei considera că eşti buricul pamântului”, potrivit astrologului DCNews, Daniela Simulescu.

„Venus a poposit în semnul Leului, unde va sta până în data de 21 august. În astrologie, Venus reprezintă interesele Afroditei, zeiţa frumuseţii şi a iubirii. Cu alte cuvinte, poziţia acestei planete în astrograma natală arată cum iubim, cum ne raportăm la dragoste, la relaţii, la feminitate, la tot ce tine de artă, bani şi valori. Leul este semnul cel mai înfocat, plin de dorinţă, pasional, creativ, increzător, dramatic, dornic de răsfăţ, admiraţie, dovezi ale iubirii”, a explicat Daniela Simulescu.

„Cât timp Venus va juca pe scena Leului, cu toţii vom dori să ne iubim pe noi înşine, în primul rând, după care să pretindem şi de la ceilalţi tot ce este mai bun. Vom alege cele mai îndrăzneţe ţinute şi accesorii, vom face declaraţii romantice grandioase, exagerate chiar, ne vom cere drepturile şi vom pleca din legăturile care nu sunt demne de noi. Leul are o vorba: "eu am valoare, e problema ta că nu o vezi". În orice caz, cei singuri se vor trezi aşa pe nepusă masă că vor să aiba admiratori şi vor face tot ce le stă în putinţă pentru asta. Cei care sunt deja într-o relaţie vor fi mai mofturoşi ca niciodată”, a precizat astrologul DCNews.

Lună Nouă în Leu

 

„Pe 1 august, Venus va însoţi Luna Nouă din Leu şi ne va da tuturor dorinţa de a avea tot ce este mai bun pentru noi. De asemenea, ne va face foarte vanitoşi şi aroganţi, pe alocuri narcisişti. Pentru cei introvertiţi, va fi o zi nemaipomenită.

În plus, careul cu Uranus din 2 august va crea destule surprize, nemulţumiri şi dorinţa de a schimba orice parteneriat/relaţie ţinută la naftalină. Mulţi dintre noi se vor confrunta cu tensiuni în cuplu şi nu vor şti de unde. Ei bine, Uranus cere schimbare care nu este întotdeauna dorită de niciunul dintre parteneri.

14 august este ziua în care Venus va face conjuncţie cu Soarele, aspect care ne va oferi foarte multă creativitate şi chef de iubire. Aspectul acesta este cu dublu tăiş. Pentru unii, înflăcărarea pasiunii îi poate ajuta să se cunoască mai bine din punct de vedere amoros, pentru alţii se va instala un sentiment orbitor care îi poate îndepărta de persoanele iubite.

Tranzitul lui Venus în Leu îţi poate înlesni iubirea de sine, dar îţi poate dăuna serios dacă vei considera că eşti "buricul pamântului", a concluzionat Daniela Simulescu.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25