Ultimul Trib. Daniel Chiriţă: Am putut, în sfârşit, să savurez o bere

Ultimul Trib
Ultimul Trib

Dupã ce sãptãmâna trecutã, specialistul în dueluri, aşa cum este supranumit de colegii sãi, Silviu Geandrã, l-a înfruntat pe Silviu Mircescu şi a dovedit o datã în plus cât de greu e sã îi faci faţã într-o înfruntare unu la unu. A urmat apoi o luptã pentru un premiu deloc de neglijat: un binemeritat respiro şi o masã pe insula Nosy Komba.

Dupã aproape douã luni petrecute în Madagascar, în care au trebuit sã îşi procure hrana întocmai ca şi localnicii, se descurce cu resurse minime şi, mai ales, sã își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice, Chiru le-a povestit colegilor cã îi este pur şi simplu dor sã savureze o bere. Astfel cã, în momentul în care Octavian a pus la bãtaie premiul special, Mircea Zamfir i-a cedat locul sãu lui Daniel Chiriţã, abandonând lupta. „Sper cã a furat şi el ceva în şerveţel, sã ne aducã ceva bun!", le-a mãrturisit el colegilor sãi.

„Am mers la un restaurant superb şi am putut, în sfârşit, sã savurez o bere!", va mãrturisi Chiru, iar asta nu e nici pe departe singura surprizã pe care Octavian le-a pregãtit-o lui, Ioanei şi lui Silviu. „Este cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla, este cea mai frumoasã aniversare pe care am avut-o, de departe!", va mãrturisi Ioana, care în acea zi îşi sãrbãtorea şi ziua de naştere.

Veste neaşteptată pentru concurenţi

Iar dacã pentru cei trei norocoşi dupã-amiaza este una la care nici mãcar nu visau, restul concurenţilor se retrag în sat, unde se vor odihni cum pot mai bine, pentru a fi pregãtiţi pentru urmãtoarea probã – jocul de salvare.

„De aici înainte, fiecare concurent trebuie sã îşi calculeze şansele şi paşii care trebuie fãcuţi doar pentru sine. Sunt pe cont propriu şi nimeni nu mai poate influenţã într-un fel sau altul rãmânerea lor în competiţie! Totul depinde numai de ei!", va dezvãlui prezentatorul show-ului, Octavian Strunilã.

Ajunşi pe ultima sutã de metri, cei şase concurenţi mai primesc o veste neaşteptatã: se schimbã regulile jocului de salvare. „Interesantã noua structurã, cu vot dublu pentru cel care câştigã imunitatea. La asta nu mã aşteptam!", va mãrturisi Sorin Brotnei.

Cine va câştiga jocul de salvare, cine sunt concurenţii care vor merge mai departe în jocul de nominalizare, dar şi cine sunt cei doi duelişti din aceastã ediţie, telespectatorii vor afla urmãrind Ultimul trib, vineri, de la 22.15, la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel