Tren între Otopeni şi Gara de Nord. Bode: Constructorul are toate condiţiil

Ministrul Lucian Bode a declarat joi că sunt toate condiţiile ca, la sfârşitul lunii mai, trenul să circule între Aeroportul Otopeni şi Gara de Nord.

Constructorul are toate condiţiile ca, la sfârşitul lunii mai, trenul să circule între Aeroportul Otopeni şi Gara de Nord, în vederea începerii Campionatului European de Fotbal, în caz contrar ne facem de râs, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, după o vizită în care a verificat stadiul de execuţie al legăturii feroviare dintre cele două obiective.

"Deşi suntem în sezonul rece, văd o mobilizare din partea constructorului. Am vrut să mă conving la faţa locului că suntem în grafic cu lucrurile la acest obiectiv. Este greu, foarte greu pentru mine să înţeleg cum poţi să îţi fixezi ca şi condiţie pentru organizarea Campionatului European de Fotbal din 2020 finalizarea acestui obiectiv după terminarea evenimentului. Nu există niciun impediment ca lucările să continue în termenul în care am discutat (luna mai - n. r.), nu în cel contractual, care este 26 august. Termenul despre care vorbim noi (luna mai - n.r.) este termenul până la care trenul va circula de la aeroport la Gara de Nord. Vor mai fi lucrări de finisaje, lucrări la staţii, dar obiectivul nostru, după ce am văzut stadiul şi am emis autorizaţii de construire, am făcut tot cea depinde de noi în minister şi în cadrul companiei CFR SA, după ce am văzut situaţia, noi spunem că în acest moment constructorul are toate condiţiile pentru ca la sfârşitul lunii mai trenul să circule, în vederea începerii Campionatului European de Fotbal. Altfel, dacă nu circulă, avem o mare problemă şi cu ceea ce ne-am asumat împreună cu constructorul şi cu cei din companie, pentru că ne facem de râs. Sper să nu fim în situaţia asta! De aceea sunt şi astăzi aici. Nu vreau să ne facem de râs, nici la Băneasa şi nici aici", a afirmat ministrul.

Stadiul litigiilor

 

La rândul său, directorul general al CFR SA, Marius Chiper, a explicat care este stadiul litigiilor în instanţă, care ar putea împiedica derularea proiectului.

"Din punct de vedere al CFR SA, noi am făcut o expropriere în baza Legii 255/2010 şi suntem proprietarii terenului pe care executăm această lucrare. În mod normal, apar astfel de cazuri în care avem proprietari nemulţumiţi, care se duc şi acţionează în instanţă. Şi aici s-a întâmplat aşa. Avem trei litigii în instanţă. Avem un litigiu prin care s-a cerut suspendarea HG de expropriere, acest litigiu este suspendat la această fază; avem un litigiu în care s-a cerut suspendarea deciziei de expropriere, în acest litigiu am avut prima fază procesuală, care s-a încheiat cu o decizie a instanţei dată pe 23 decembrie, prin care s-au respins majoritatea solicitărilor, rămânând în discuţie doar două proprietăţi, respectiv un hotel şi o proprietate privată. Eu am fost preventiv şi, împreună cu ministerul, am luat autorizaţie de construire pe tot tronsonul cu o clauză suspensivă că vom începe lucrările în acele zone doar în momentul în care se va clarifica în instanţă situaţia procesului. Nu avem termen, aşteptăm motivarea pentru cele două şi vom face recurs pentru că a fost în prima instanţă", a explicat Chiper.

El a dat asigurări că pe cele două proprietăţi nu sunt prevăzute lucrări majore. În ceea ce priveşte staţia CFR, aceasta va fi la aproape 80 de metri de aeroport şi vor fi făcute nişte culoare speciale de trecere pentru călători, care vor ajunge în aeroport. De asemenea, proiectul va beneficia de ultima generaţie de panouri fonoabsorbante, astfel încât nivelul de zgomot va fi redus la minim. Pe toată lungimea viaductului, de 1.521 de metri, vor fi montate panouri fonoabsorbante, de la un capăt la altul, iar trenurile vor fi silenţioase.

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27