Tânăr cu COVID, prins în tramvai și fără mască de protecție - VIDEO

Foto: captură video
Foto: captură video

Un tânăr din Arad s-a ales cu dosar penal și a fost amendat după ce a fost prins în timp ce se plimba cu tramvaiul, fără mască, prin Arad. 

Doi tineri din Arad au fost opriți de jandarmi după ce au călătorit cu tramvaiul fără mască de protecție. Mai mult, unul dintre ei era infectat cu COVID-19. 

Jandarmii i-au amendat și s-a deschis și un dosar de cercetare penală. 

”În această perioadă, responsabilitatea este cuvântul care trebuie să stea la baza deciziilor noastre. Din păcate, întâlnim și situații în care oamenii dovedesc că încă nu au înțeles că toate măsurile sanitare adoptate au rolul de a ne proteja. Ieri seară, în Arad, jandarmii au depistat într-un tramvai doi tineri care nu purtau mască de protecție. În urma verificărilor, a reieșit că unul dintre tineri, în vârstă de 21 de ani, era infectat cu virusul SARS-Cov-2. Deși ar fi trebuit să fie în izolare la domiciliu, călătorea cu tramvaiul, chiar fără mască de protecție. Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele tânărului actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform Codului Penal. Totodată, cei doi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 500 lei fiecare, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară, conform Legii nr. 55/2020. Actele de sesizare au fost înaintate organelor de cercetare penală”, se arată într-o postare pe Facebook făcută de Jandarmeria Română. 

 

Peste 7.500 de noi infectări și aproape 500 de decese

Până astăzi, 9 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.718.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.342 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.521.696 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.589 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 120 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Până astăzi, 51.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

În intervalul 08.11.2021 (10:00) – 09.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 487 de decese (238 bărbați și 249 femei), din care 25 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Dintre cele 487 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 38 la categoria de vârstă 50-59 ani, 118 la categoria de vârstă 60-69 ani, 149 la categoria de vârstă 70-79 ani și 159 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Citește bilanțul integral aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel