Starea de alertă s-a sfârșit. Va mai fi necesară izolarea persoanelor care vor intra în țară? Ce declară Rafila

Alexandru Rafila (Guvernul României)
Alexandru Rafila (Guvernul României)

Conform declarațiilor ministrului sănătății, Alexandru Rafila, odată cu încetarea stării de alertă, izolarea nu va mai fi dublată de controlul autorităților.

Potrivit declarațiilor lui Alexandru Rafila, izolarea este o măsură „normală și de bun simț”, iar cei bolnavi vor primi concediu medical în continuare.

În privinţa carantinei la intrarea în ţară, ministrul a precizat că încă se studiază legislaţia pentru că este nevoie de o decizie a CNSU, relatează Digi24.

"Izolarea unei persoane simptomatice este normală. Aceeași recomandare o avem și pentru alte tipuri de afecțiuni, dacă ai gripă trebuie să te izolezi. Izolarea nu este dublată de control, pentru că acest control al izolării va dispărea, dar asta nu înseamnă că dacă avem simptome, dacă se confirmă diagnosticul, trebuie să împrăștiem infecția. Este o conduită pe care nu avem cum să o încurajăm, dimpotrivă.

Izolarea este esențială și pentru o vindecare mai rapidă. Chiar dacă primești tratament ambulatoriu este bine să fii izolat, inclusiv de membrii familiei, astfel încât să nu transmiți infecția”, a declarat marți Alexandru Rafila.

Acesta susține că în momentul în care o persoană este diagnosticată cu COVID se izolează și primește automat concediu medical.

„În ceea ce privește carantina, acolo procesul de evaluare a legislației continuă și în acest moment, pentru că este nevoie de o decizie a CNSU, și așteptăm să găsim o soluție legată de carantină, să vedem dacă ea va continua sau nu și în ce condiții”, a precizat ministrul sănătății.

Principalele declarații făcute de Klaus Iohannis

"Valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii, cu un impact major pentru viitor

Am convocat o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în care am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autoritățile abilitate

Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități.

În mod evident, nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care în marea lor majoritate au înțeles și au respectat regulile",  a declarat Klaus Johannis

Citește mai mult aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel