Revenire de senzație la iUmor. "Cum ar fi să apară un moldovean în filme horror?"

După ce a ajuns de trei ori în finala show-ului, tânărul a revenit în forță în calitate de invitat de special cu o serie de glume de senzație.

Comediantul Adi Bobo a revenit pe scena de la iUmor într-o altă postură decât cea în care i-a obişnuit până acum pe telespectatori! După ce a ajuns de trei ori în finala show-ului, a revenit în forță în calitate de invitat de special cu o serie de glume de senzație.

Deși obișnuit să fie pe scenă în fața celor trei jurați, emoțiile l-au copleșit de această dată când nu a venit ca un simplu concurent. Hohote de râs au strâns glumele lui Adi Bobo, mai ales când i-a provocat pe jurați să își imagineze "cum ar fi să apară un moldovean în filme horror?". La finalul numărului, comediantul aștepta momentul votului, cum era obișnuit din ultimele trei sezoane, lucru ce a stârnit amuzamentul juraților: "Mă scuzați, eu așteptam jurizarea!".

Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up" pentru „DA" şi „Thumbs Down" pentru „NU", iar cei care obţin minimum două voturi favorabile, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor", creată special deAntena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel