Bucuresti Centenar

EXCLUSIV  Regatul României, în presa străină: „Suferințe fără de margini. Oameni morți pe marginea drumurilor, în șanțuri, în gări"

ferdinand
ferdinand

BUCUREȘTI-CENTENAR este un proiect pe care DC NEWS îl lansează în perspectiva momentului istoric pe care l-au trăit românii la sfârșitul anului 1918, aducând în conștiința națională evenimentele petrecute acum 100 de ani.

România intrase în Primul Război Mondial, de partea Antantei, la data de 27 august 1916. După o serie de înfrângeri în fața Puterilor Centrale, la sfârşitul anului 1916, Bucureştiul a fost ocupat, iar mai apoi o mare parte a teritoriului României a căzut sub ocupaţia trupelor germane. Regele Ferdinand I și Regina Maria, armata, Guvernul, Parlamentul și instituțiile statului, s-au retras în Moldova care rămăsese neocupată.

Situația era una foarte periculoasă. În cazul unei înfrângeri totale a Armatei Române, teritoriul românesc risca să fie anexat, existând pericolul de dizolvare a României ca stat.

Bătăliile eroice ale ostașilor români ce au urmat, în special cele de la de la Mărăști, Mărășești și Oituz, au salvat existența României. Ele reprezintă un eveniment fundamental în istoria contemporană a țării, eveniment fără de care Marea Unire ce avea să se realizeze în 1918 nu ar mai fi fost posibilă.

Regatul României părea îngenuncheat după căderea Bucureștiului. Când Unirea nu mai părea decât o utopie, bravii soldați români au luptat eroic pentru salvarea țării. Acest lucru este semnalat și de scriitor Robert de Flers care a fost pe frontul românesc.

În celebra publicație Daily Cronicle, scriitorul conturează peisajul dezolant în care se afla țara. El scrie despre nenorocirile, bolile, foametea și moartea ce se regăseau la tot pasul. Situația românilor după ocuparea unei mari părți a teritoriului, acum mai bine de 100 de ani, era critică. Dar, când nimeni nu mai credea, Armata Română a avut puterea să se ridice împotriva tuturor șanselor și să salveze țara și frontul rusesc.

În noiembrie 1917, ziarului „Ardealul", publica la Chișinău, sub egida marelui intelectual și politician Onisifor Ghibu, textul pe care Robert de Flers l-a publicat în Daily Cronicle.

„România vitează"

Într-o mare gazetă din Londra, cu numele Daily Cronicle, învățatul scriitor Robert de Flers, care a fost pe frontul nostru din Moldova, vorbește astfel despre noi: „România a pășit în acest război cu adevărată dragoste pentru cauza cea mare. Ea a dorit biruința dreptății împotriva asupritorilor. Idealul ei național se îndreaptă fără îndoială spre Transilvania, dar ea avea și o țintă mai largă, aceea urmărită de Franța și Anglia.

Acum închipuiți-vă greutățile ce s'au grămădit asupra acestei țărișoare. Granița ei de 1400 kilometri era tot așa de mare cât frontul rusesc și trebuia să fie apărată de-o oștire numai de 600.000 de oameni. Acești oșteni au fost copleșiți de grozavele încercări și au fost nevoiți să se retragă în timpul unei ierni aspre. Suferințele lor au fost fără de margini. La nenorocita stare ostășească s'au adăugat bolile și foamea. Lipsită de hrană, pricinuită de greutățile transportului a fost iarăș pricină de moarte. Am văzut oameni morți pe marginea drumurilor, în șanțuri, în gări, în căruțele bejenarilor.

Dacă ai fi spus, că acești oameni, a doua zi după căderea Bucureștilor, vor înfrânge armata lui Mackensen, ai fi fost luat în rîs. Și cu toate acestea minunea s-a întâmplat. Așa a fost. Armata reînoită a României a scăpat de înfrângere frontul rusesc".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Cernauti
Ucraina
Budapesta
Basarabia
Chisinau
TransilvaniaOdesa
Arad
Oituz
Cenade
Alba Iulia
Marasti
Marasesti
Sibiu
Lugoj
Dobrogea
Bucuresti
Timoc
Bulgaria

Click pe marcajele de pe hartă pentru a vedea articolele legate de acel loc.

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel