Rapid Bucureşti, posibil meci cu Beşiktaş la inaugurarea stadionului Giuleşti. Retragere pentru Daniel Pancu

Facebook Compania Naţională de Investiţii
Facebook Compania Naţională de Investiţii

Rapid Bucureşti ar putea inaugura stadionul Giuleşti la începutul anului 2022 într-un meci amical cu Beşiktaş Istanbul. 

„Am discutat chiar zilele trecute și cu patronul Victor Angelescu să facem un meci de inagurare cu Beșiktaș și să fie și meciul de retragere al lui Daniel Pancu.

Se va întâmpla cât de curând. Am vorbit și cu vicepreședintele lui Beșiktaș și deja acum se fac actele. Stadionul a trecut la Ministerul Transporturilor și va fi cedat către Clubul Sportiv Rapid.

Să vedem cât mai durează aceste documente. Vă asigur că la finalul lui ianuarie, început de februarie o să facem meciul de inaugurare”, a declarat Gigi Corsicanu, fostul lider de galerie al lui Rapid Bucureşti, conform Fanatik

Pe listă a mai fost şi Dinamo Kiev 

Daniel Pancu a fost jucător la Beşiktaş, şi încă unul extrem de apreciat, astfel că turcii ar fi încântaţi de organizarea unui meci de retragere pentru acesta. 

„Am vorbit cu un prieten care are o legătură mai strânsă cu vicepreședintele lui Beșiktaș și o să verifice programul echipei. Ei au fost foarte încântați. Asta îmi doresc eu și cred că toți suporterii și-ar dori asta.

Pancu merită cu siguranță un astfel de meci! Este unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști ai Rapidului din toată istoria. Sper să scăpăm odată de restricții și acest meci să se joace cu stadionul plin”, a declarat Gigi Corsicanu.

Victor Angelescu, patronul echipei, a spus că şi Dinamo Kiev ar fi fost o variantă.

„Stadionul va fi predat luna asta, de joc va fi gata undeva în ianuarie – februarie și nu vom mai avea probleme. Stadionul o să arate foarte, foarte bine. Abia așteptăm să jucăm pe el.

Nu știm când poate fi inaugurat, contează foarte mult perioada. Dacă vom putea face un amical, dacă va fi înainte sau după reluarea campionatului. Găsești altfel de adversari în funcție de moment. Încă nu știm ce adversar vom avea, nu m-am gândit. 

Contează să avem un nume important. La un moment dat vorbisem cu domnul Mircea Lucescu. Dacă se va putea, vom face cu Dinamo Kiev. Putem face și cu Besiktas sau cu cineva din Turcia, dar nu am intrat încă în detalii”, a declarat Victor Angelescu, conform sursei citate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel