Raluca Turcan, întâlnire cu ambasadorul SUA la Bucureşti despre susţinerea industriei cinematografice

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a discutat, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec, despre susţinerea industriei cinematografice.

 

„Am avut ieri plăcerea de a avea o discuție foarte fructuoasă cu E.S. doamna Kathleen A. Kavalec, ambasadorul Statelor Unite în România, pe mai multe subiecte de interes comun legate de sectoarele culturale și creative atât din România, cât și din Statele Unite ale Americii.

O atenție deosebită a fost acordată reinițierii și reformei Schemei de ajutor de stat pentru susținerea industriei cinematografice, demers foarte așteptat de producătorii de film, cu atât mai mult cu cât colaborarea româno-americană în domeniul producției de filme a crescut în ultimii ani, mai multe parteneriate și proiecte derulându-se cu succes.

Voi depune toate eforturile pentru operaționalizarea Schemei de ajutor de stat care va contribui semnificativ la dezvoltarea industriei cinematografice românești, va stinge toate obligațiile contractuale dintre statul Român și producătorii străini rămase neonorate, va stimula rapid economia locală și va promova turismul.

La finalul discuțiilor, am exprimat alături de doamna ambasador Kavalec angajamentul nostru comun de a sprijini inițiativele Guvernul României de stimulare a producției de filme și de a contribui la creșterea economiei românești prin extinderea schimburilor culturale dintre cele două țări”, a scris ministrul Culturii pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel