Procedura de destituire a lui Trump: Democraţii somează Pentagonul să-i furnizeze documente

Aleşii democraţi care efectuează ancheta în cadrul procedurii de destituire a lui Donald Trump au cerut luni Pentagonului şi biroului de buget al Casei Albe să le pună la dispoziţie documente privind afacerea ucraineană, relatează AFP şi dpa.

Aceste documente, pe care ei cer să le primească până la 15 octombrie, sunt "necesare" pentru a ancheta asupra "motivelor din spatele deciziei Casei Albe de a suspenda un ajutor militar crucial pentru Ucraina, care a fost autorizat de Congres pentru a lupta împotriva agresiunii ruse", explică, într-un comunicat, preşedinţii democraţi ai celor trei comisii care efectuează ancheta în Camera Reprezentanţilor.

Opoziţia îl suspectează pe preşedintele american că a făcut presiune în această vară asupra omologului ucrainean pentru ca acesta să caute informaţii compromiţătoare despre rivalul său democrat Joe Biden, punând în balanţă această alocare. Ajutorul pentru Ucraina a fost în cele din urmă deblocat în septembrie.

În luna iulie, Trump a avut o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi i-a cerut "favoarea" de a-l investiga pe Joe Biden, în prezent principalul candidat democrat pentru învestitura partidului în vederea participării la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Preşedintele american a spus că nu a promis ceva la schimb, dar mesajele text dintre diplomaţi americani făcute publice săptămâna trecută arată că cel puţin unul dintre ei era alarmat că Trump încearcă să obţină ajutor de la Ucraina în campania electorală internă în detrimentul obiectivelor de politică externă ale SUA, notează dpa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel