Primele declarații făcute de elevul înjunghiat la Colegiul Tehnic ''Iuliu Maniu''. "Erau vreo 5. Am scăpat fugind, m-am bandajat cu un tricou"

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Elevul agresat de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu, dar și mama sa, au făcut primele declarații.

Elevul de clasa a 10-a de la Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu" care a fost atacat cu o baionetă, dar și mama acestuia, au făcut primele declarații în legătură cu cele întâmplate. 

"Eram în curtea școlii, iar un băiat necunoscut a venit la mine să mă întrebe dacă sunt eu cel pe care îl căuta"

"Eram în curtea școlii, iar un băiat necunoscut a venit la mine să mă întrebe dacă sunt eu cel pe care îl căuta. I-am răspuns că da. Apoi, acesta a venit să se bată cu mine. I-am spus că nu-l cunosc. Băiatul a insistat că el mă cunoaște pe mine și după a scos baioneta. Nu știu de unde mă cunoștea. Nu mi-a spus de ce a vrut să mă atace. S-a întâmplat undeva la 12:30 în fața sălii de sport. Ei veneau din fața liceului. Erau vreo 5. Eu nu am văzut niciun paznic acolo, mai eram și cu alți colegi. Am scăpat fugind. Am sângerat și m-am bandajat cu un tricou. Din câte am văzut a vrut să-mi dea cu baioneta pe spate și eu am pus mâna. Ceilalți colegi n-au făcut nimic, au fost speriați. Din câte am văzut directoarea a sunat la 112", a declarat elevul.

"Cu siguranță o să-l duc la psiholog, pentru că a fost agresat"

Mama băiatului spune că a fost la Inspectoratul Școlar al Municipiului București pentru a semnala mai multe nereguli care s-ar întâmpla la Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu", dar că nu se va adresa în instanță după cele întâmplate.

"Am fost la ISMB și am semnalat toate neregulile care se întâmplă în liceu. Nu merg în instanță. Este într-o stare bună. Va sta în repaus două săptămâni. Cu siguranță o să-l duc la psiholog, pentru că a fost agresat, vă dați seama. Atunci când ești la intrare în liceu e o doamnă de serviciu care stă pe post de paznic. Nu există pază", a afirmat mama elevului ce a fost atacat.

Presupusul agresor este arestat preventiv pentru 30 de zile

Conform procedurii publicate pe site-ul Ministerului Educației, directoarea liceului avea mai multe obligații în momentul în care a aflat că a avut loc acest incident. În primul rând, trebuia să sune la 112. Lucru care s-a întâmplat. Totuși, următorul lucru de făcut este anunțarea părinților, iar mama băiatului agresat susține că ea nu a fost anunțată de directoare, ci de dirigintă. Presupusul agresor este arestat preventiv pentru 30 de zile. Asta au decis ieri judecătorii la cererea Parchetului, după ce inițial a fost reținut timp de 24 de ore, conform Antena 3 CNN.

CITEȘTE ȘI: UPDATE Elevul agresat de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu, operat. Agresorul, reținut

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel