Cum sunt manipulați copiii să își dorească dulciuri. Carniciu, avertisment pentru părinți: Sunt, de cele mai multe ori, irezistibile

FOTO: Freepik @senivpetro
FOTO: Freepik @senivpetro

Simona Carniciu trage un semnal de alarmă pentru părinți: ”până la 10-11 ani nu reușesc din punct de vedere psihologic să facă diferența” între produsele cu campanii de marketing și cele sănătoase.

Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, a intervenit la un post TV unde a discutat despre modul în care producătorii de dulciuri îi manipulează pe copii.

Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare și personaje din desene animate într-un efort ”lipsit de etică” de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile și chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport, citat de The Guardian.

”Am avut și am participat la o astfel de discuție, în condițiile în care s-a observat că în media sunt tot felul de reclame care conțin aceste tipuri de ambalaje, iar discuția a fost următoarea: copiii până la 10-11 ani nu reușesc din punct de vedere psihologic să facă diferența între un produs care este supus unei campanii de marketing foarte bune și un produs care este  sănătos pentru ei. Drept urmare, aceste tipuri de marketing, aceste ambalaje care sunt, de cele mai multe ori, irezistibile, se observă foarte clar că majoritatea au probleme ale calității pentru că nu sunt într-atât de sănătoase și nu sunt atât de indicate, în așa fel încât să fie consumate frecvent de copii”, a declarat  Simona Carniciu la Antena 3 CNN.

Care sunt alternativele părinților

Potrivit medicului, părinții trebuie să fie foarte atenți cu ceea ce le oferă copiilor, dar mai ales să educe în această privință.

”Ar trebui să le explicăm că deși sunt cu  niște ambalaje foarte atrăgătoare, care arată foarte bine, noi trebuie să ne gândim împreună, de la vârste foarte fragede, să alegem alternative sănătoase. Acestea sunt din două categorii: unele, cele făcute în casă, în care știm foarte bine ce punem, ca ingrediente, și cât zahăr, controlăm ingredientele; o alta este să alegem cofetării artizanale care produc aceste tipuri de dulciuri”, a mai spus Simona Carniciu.

Citește și: Studii îngrijorătoare despre înlocuitorii zahărului. De ce pot reprezenta riscuri asupra sănătății

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel