”Eu cred că oamenii pleacă dintr-un anumit loc pentru că nu se simt bine. Noi, când am plecat din țară ne simțeam chiar foarte prost. 20 de ani am lucrat la firmele noastre, corect, cu devotament și nu ne-am ales cu nimic. Era un sac fără fund, pe o parte băgam banii încasați și pe cealaltă ieșeau foarte repede, pentru că, pe scurt, politica fiscală era instabilă, taxele și impozitele mari. Noi aveam o cafenea, era business-ul nostru de bază plus încă 2-3 business-uri mai mici. În domeniul HoReCa erau cele mai mari și cele mai grele controale. Venea controlul la două săptămâni, fără 3000 de lei nu ieșea de acolo. Eram destul de supărați și îngrijorați, dar eram și optimiști. Aveam putere de muncă.
Picătura care a umplut paharul
Nici prin cap nu ne trecea că o să plecăm din țară, cum, de altfel, din familia noastră nu a plecat nimeni niciodată. Noi, când am plecat, toată lumea a fost uimită. Peste toată situația stresantă în care muncești, ești neapreciat, dimpotrivă, mereu ți se spune că ai greșit și trebuie să plătești, a venit picătura care a umplut paharul și anume: a venit la noi în cafenea un tip care ne-a spus că-i place foarte mult conceptul. Soțul meu este programator și pasionat de trenuri și era o cafenea cu trenulețe, care funcționa automatizat, fără chelneri. (...)
Ne-am găsit într-o gaură neagră
Aveam foarte mulți clienți și acest tip ne-a propus asocierea ca să deschidem una și în centrul Bucureștiului. Am fost foarte încântați, am pornit la drum, doar că înainte cu o lună de deschidere, mai avea de plătit o tranșă de bani și ne-a spus că face plata numai și numai dacă-i dăm conceptul. Nu am fost de acord cu asta, am spus că este al nostru și, chiar dacă-l dăm, o facem pe o sumă mare. S-a retras și ne-am găsit într-o gaură neagră, făcusem o investiție și nu puteam deschide. Mi-am vândut mașina, am băgat toți banii în acel business, am deschis, dar mergea foarte greu, ca orice business la început. Într-o duminică, am făcut masă în familie, avem doi băieți, la vremea aceea, cel mare era programator la o firmă în București, iar cel mic era student la informatică. Au venit la masă și băiatul mare ne-a anunțat că și-a dat demisia, după ce participase la un concurs, îl luase, dar a fost angajat pe post un om din afara companiei, iar băiatul meu nu a putut trece peste această ofensă.
Eu am început să-l încurajez, iar el s-a uitat în ochii mei și mi-a zis: mama, nu ai înțeles, eu plec din țară. Înainte cu o seară își depusese CV-ul, iar dimineață avea foarte multe oferte, câteva sute. Soțul meu a fost foarte mirat și, dintr-o joacă, și-a depus și el CV-ul. Nici prin cap nu ne trecea că vom pleca. Dimineață, la cafea, soțului meu i-au curs mail-urile cu oferte. Salariile erau foarte mari, iar la specificația job-urilor era fix ce-i plăcea lui să facă. Am făcut consiliu de familie, am zis să plecăm inițial un an, doi, trei, să strângem bani și să redeschidem business-ul, că-l închisesem. Știți ce repede se duc banii când îi ai? Și așa am plecat” a povestit Gabriela Crăciun, româncă plecată în Anglia, în emisiunea ”Departe de România”, realizată la DCNews, DCNewsTV și ȘtiriDiaspora, de Gabriel Nuță.
Aceasta se află în Marea Britanie de 9 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
