Ponta, Dragnea, DNA. Kovesi, reacţie fermă

Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, într-un interviu, a fost întrebată despre declaraţia lui Victor Ponta potrivit căreia liderul PSD Liviu Dragnea a rugat-o să-l ajute dosarul penal.

"Nu comentez ce zic inculpaţii", a spus Kovesi. De asemenea, a spus că "de un an jumătate, aproape doi ani, e o modă ca diverşi inculpaţi să invoce tot felul de situaţii presupuse, inventate, care nu sunt adevărate sau care nu corespund realităţii".

"Cât priveşte inculpatul de care se face vorbire (n.r. Liviu Dragnea), să nu uităm că a fost trimis în judecată în 2013, după ce am preluat mandatul la DNA, a fost condamnat într-un dosar, a fost din nou trimis în judecată într-un alt dosar, deci nu cred că poate spune cineva că a fost favorizat într-un fel sau altul, cel puţin nu atât timp cât eu am deţinut funcţia", a declarat, în cadrul aceluiaşi interviu, şefa DNA.

[citeste si]

Șefa DNA a adăugat că instituția pe care o conduce nu a ținut cont niciodată de funcțiile pe care le dețin sau le-au deținut cei anchetați. "Pot să vă spun că orice inculpat, indiferent de funcția pe care a avut-o, de notorietatea sau de averea pe care a avut-o, DNA-ul și-a făcut treaba și a aplicat legea, fără să facem deosebiri între un inculpat care deține o anumită poziție sau nu deține o anumită poziție", a precizat Laura Codruța Kovesi.

"Eu am obligaţie de rezervă ca magistrat şi nu pot intra în dialog public cu inculpaţii, urmăriţii, martorii, acesta e motivul pentru care nu comentăm aceste declaraţii", a mai spus Kovesi într-un interviu realizat de Inițiativa România în parteneriat cu revista Vice România, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate și Ambasada Canadei, în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel