Deşi numele lui Nae Ionescu este asociat cu acela al ziarului „Cuvântul”, întemeietor i-a fost – în 1924 – industriaşul Titus Enacovici, un om discret şi eficient, care finanţase şi „Neamul românesc” al lui Iorga. În primii ani de existenţă ai ziarului au scris la „Cuvântul” – care nu avea un tiraj mare – Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, Lucian Blaga, Adrian Maniu... În 1924, Nae Ionescu încă mai era redactor la săptămânalul „Ideea europeană”, fondat de profesorul său C. Rădulescu-Motru, aparţinând unei echipe redacţionale care îi cuprindea pe Emanuil Bucuţă, Cora Irineu, C. Beldie. În răstimpul de aproape un deceniu în care a apărut „Ideea europeană”, au colaborat aici intelectuali şi scriitori însemnaţi ai vremii.
La începutul anilor ’20, Nae Ionescu face o călătorie în Germania, care avea pe atunci o stare economică grea şi o situaţie politică tulbure, iar la întoarcerea în ţară tipăreşte în „Ideea europeană” câteva reportaje. Tot aici aveau să apară primele sale articole de apologet al Ortodoxiei, ca şi texte de substanţă teoretică, precum celebrul medalion Descartes, părintele democratismului contemporan. Parte dintre redactori iscăleau, ca şi Nae Ionescu, cu pseudonim, iar unele articole erau suma contribuţiei mai multor condeie.
Din 1926, Nae Ionescu face parte din echipa ziarului „Cuvântul”, îi devine mai întâi redactor, iar după moartea lui Titus Enacovici, în anul 1929, director-proprietar. De acum, colaboratorii ziarului sunt specialişti în domeniile lor, precum matematicianul Octav Onicescu sau Perpessicius, critic literar cu autoritate în epocă şi redactor al ziarului. În vara anului 1928, „Cuvântul” a trecut printr-o criză financiară acută, angajaţii nemaiprimindu-şi lefurile, iar parte dintre ei nemaiscriindu-şi articolele. Perpessicius i-a povestit lui Mircea Eliade cum, într-una din zile, cumpărând de la chioşc ziarul, a găsit acolo un articol pe care ştia foarte bine că nu-l scrisese. „Parcă l-aş fi scris eu!”, a exclamat după ce l-a citit. I-l scrisese Nae Ionescu, care, închis în biroul său, înfruntând zăpuşeala zilelor de vară, scria şi articolele altor colaboratori, numai pentru ca ziarul să nu-şi întrerupă apariţia.
În anul 1927, Mircea Eliade, în vârstă de 20 de ani, angajat la „Cuvântul”, publică serialul de 12 articole Itinerariu spiritual, care va deveni un manifest al generaţiei sale. Emil Cioran va povesti cum aştepta la Sibiu – avea 17 ani – pachetul cu exemplarele din „Cuvântul” pentru a putea citi serialul lui Eliade, care va evoca în Memorii libertatea de expresie deplină a redactorilor şi colaboratorilor ziarului „Cuvântul” în raport cu directorul acestuia. Doar atunci când Eliade a scris o recenzie în care „desfiinţa” o carte a lui Iorga, Nae Ionescu, după publicarea textului, i-a spus că Iorga este mentorul lor spiritual şi, în consecinţă, s-ar fi cuvenit să fie ceva mai ponderat.
În toamna anului 1928, „Cuvântul” s-a redresat financiar. În asemenea măsură încât, după ce ziarul va fi suspendat, pe 1 ianuarie 1934, Nae Ionescu a mai putut plăti, vreme de încă un an, lefurile unor redactori. Ca surse de venituri ale ziarului „Cuvântul” s-au rostit diverse nume: oameni politici, industriaşul Nicolae Malaxa, Regele Carol al II-lea pentru perioada 1930-1933, consorţiul german I. G. Farben, multe reclame ale trustului farmaceutic Bayer...
Ziarul avea o redacţie spaţioasă, modernă, cu „boxe” pentru redactori, aflată la etajul întâi într-o clădire din pasajul „Imobiliara”, care începe de pe Calea Victoriei, din dreptul Palatului Telefoanelor, şi sfârşeşte în faţa Bisericii „Dintr-o zi”. O fotografie din anii ’30 îi arată firma atârnând peste faţada din Calea Victoriei. Potrivit lui Mircea Vulcănescu, buna situaţie bănească a ziarului „Cuvântul”, al cărui tiraj nu depăşea 10.000 de exemplare, se datora şi îndemânării directorului administrativ C. Devechi, un om discret şi eficient, devotat trup şi suflet lui Nae Ionescu.
„Cuvântul” de la începutul anilor ’30 era un ziar cu doctrină proprie, independent, ataşat de cele două instituţii centrale ale ţării, Biserica şi Monarhia, care putea furniza unui deputat un dosar complet al unor teme, afaceri sau dezbateri parlamentare. Directorul nu ezita să deschidă larg coloanele gazetei unor puncte de vedere opuse propriilor convingeri. A publicat mai multe articole în care profesorul I. Frollo făcea elogiul catolicismului, Nae Ionescu expunându-şi apoi propriul punct de vedere, diametral opus.
Casa de bani din biroul lui Nae Ionescu, susţin contemporanii, nu era niciodată goală. Reclamele jucau şi ele un rol important în acest sens. Ziarul avea angajat permanent un crainic de reclame care, zilnic, printr-o staţie de amplificare, enumera de la o fereastră, deasupra Căii Victoriei, un lung şir de produse recomandate publicului. Poetul Eugen Jebeleanu a deţinut, la un moment dat, acest post.
După estimările actuale, un editorial al lui Nae Ionescu nu depăşea 3500-4000 de semne – adică maximum două pagini dactilografiate –, în vreme ce editorialul semnat zilnic de Pamfil Şeicaru, de trei coloane, de pe prima pagină din „Curentul”, era de câteva ori mai lung. Presa cotidiană cultiva încă în România articolul retoric şi cursivele numite de ziarişti „cu clăbuc”, înzorzonate stilistic.
Nae Ionescu a adus în presă textul scurt, analitic, la obiect, cu frază sincopată, nervoasă, zvâcnind din numărul mic de cuvinte şi din cabrarea punctuaţiei. Tot el a introdus un gen de pamflet la antipodul celui arghezian, cu termeni aseptici, ironici, dozaţi impecabil şi o politeţe ironică, „englezească”, pe cât de calmă, pe atât de necruţătoare. Antologice în acest sens rămân foiletoanele despre mareşalul Averescu, respectiv despre Iuliu Maniu, capodopere chirurgicale de mânuire a bisturiului verbal.
Nae Ionescu a respectat specificul ziarului definit „uzină de ştiri” de către Mircea Vulcănescu, ca şi psihologia cititorului de cotidian. Când Mircea Eliade i-a tipărit antologia Roza vânturilor, conţinând articole şi foiletoane publicate în „Cuvântul” în perioada 1926-1933, a conceput-o ca pe un manual de gazetărie. Volumul a apărut în 1937.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
