Ministru al Sănătății: Am primit informări de la SRI despre infecţiile nosocomiale

Fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu spune că, în timpul mandatului său, a primit foarte multe informări de la SRI. Nicolăescu a explicat modul în care se derula colaborarea cu SRI. El a explicat ce se întâmpla cu informările secrete primite de la SRI.

'În mod normal, ministrul lua act de ele, dosarele plecau înapoi la Serviciul Român de Informaţii, pentru că noi n-avem voie să ţinem documentele acolo şi evident că îţi făceai o notiţă sau două pe principalele teme care erau ridicate şi pentru care trebuia să cauţi rezolvări, chemai responsabilii din minister, trasai sarcinile şi aşteptai rapoartele cu măsurile de realizare', a explicat fostul ministru al Sănătăţii.

'Evident că am primit foarte multe informări de la SRI şi în primul şi în al doilea mandat, informări care aveau caracter secret şi strict secret. Unele dintre ele erau importante şi presupuneau măsuri, presupuneau intervenţii, altele erau anumite constatări pe care le făcuseră unii sau alţii şi luai act de ele', a declarat Nicolăescu marţi la RFI.

Au fost informări despre infecții nosocomiale

Întrebat dacă informările SRI vizau şi problema dezinfectanţilor din spitale, el a răspuns că nu a primit astfel de informări, dar că unele se refereau la infecţiile nosocomiale. 'Am spus-o şi o repet: din ce îmi aduc aminte, n-am primit niciun fel de informare pe asemenea temă, adică în spitalele româneşti sunt licitaţii trucate, ca să poată fi avantajată o firmă pentru dezinfectanţi sau că dezinfectanţii sunt necorespunzători. Sigur, informări referitoare la infecţii nosocomiale, prin care erau pacienţi care reclamau, asta da. Şi atunci sigur că se sesizau spitalele respective, care au competenţa şi obligaţia legală să se ocupe de infecţiile nosocomiale', a afirmat Eugen Nicolăescu.

Achimaș Cadariu recunoaște că a greșit

Liberalul a comentat şi demisia lui Patriciu Achimaş-Cadariu din funcţia de ministru al Sănătăţii, arătând că prin acest gest se recunoaşte că s-a greşit. 'În ciuda a ceea ce s-a spus, că o demisie nu rezolvă o problemă, cred că totuşi o demisie înseamnă că se recunoaşte că s-a greşit până acum, se recunoaşte că poate se puteau găsi soluţii mai demult şi se recunoaşte faptul că nu a existat suficientă preocupare ca o parte din problemele pe care le are sistemul sanitar să fie rezolvate', a susţinut liberalul. El a subliniat că în sistemul de sănătate există grupuri de interese, însă a susţinut că declaraţia lui Patriciu-Achimaş în acest sens este o dovadă de laşitate. 'Nu sunt de acord ca, după ce pleci din funcţie, să faci asemenea declaraţii. Asta mi se pare o dovadă de laşitate. Atunci când eşti în funcţie trebuie să spui dacă sunt asemenea grupuri, dacă sunt presiuni asupra ta, dacă nu faci faţă pleci, iar dacă faci faţă te lupţi cu ele şi-o spui şi faci transparent un asemenea fenomen. Sigur că în toate sistemele există grupuri de interese, iar în sistemul de sănătate cu atât mai mult există grupuri de interese ale producătorilor de medicamente, există grupuri de interese ale directorilor de spitale, există grupuri de interese ale sindicatelor, există grupuri de interese ale medicilor şi aşa mai departe. Problema este să găseşti soluţii în cadrul legal', a completat Nicolăescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel