Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, s-a arătat, la interviul pentru DCNEWS, transmis live, total împotriva plicului pentru medici. Ministrul a precizat că medicii vor primi salarii și onorariu care va fi plătit la spital.
"Hai să terminăm cu plicul, să nu mai existe plic în România, nici în concepția pacientului, nici în practica vreunui medic din România, că nu iau toți plicuri, sunt și acum medici care trăiesc și-și fac meseria în România. Dăm plicul la o parte pentru că generează niște discuții. Hai să nu mai vorbim de plic, pentru că nu va mai exista plic. Donațiile sunt și acum reglate de o lege a pacientului care nu are norme, se poate discuta și acolo pe norme, dar aș vrea să depășim noțiunea de plic și atenții. Dom'ne, onorarii, din moment ce faci reguli, le statuezi, trec prin Parlament, le știe toată lumea de la început, sunt fiscalizate, adică e un venit fiscalizat, nu mai iei șpagă, pentru numele lui Dumnezeu, este un onorariu, în America, în Franța și-n alte țări, vorbim despre onorariile pe care le câștigă medicii, muncind corect, muncind mai mult. Onorariile se plătesc către medic de către spital (n.r. pacientul le plătește la casieria spitalului). Așa văd eu lucrurile.
Ceea ce va fi în afara normelor va fi ca și până acum o chestiune ilegală sancționată din punct de vedere al legilor în vigoare, nu poți să te substitui legilor. Donațiile, da, le reglăm prin legea pacientului. Ele și acum apar, și acum sunt în legea pentru drepturile pacientului. Problema e ce înseamnă donații, dacă e o donație pentru spital, da, poate fi reglată regulamentar. Sunt spitale din afara României care trăiesc în afara României numai din donații sau și din donații. Mi-aș dori să reglăm treaba asta și-n România. Dacă vorbim de miciile atenții, toată lumea trebuie să înțeleagă că nu se mai pot percepe bani, pentru că la bani ne referim, fără a fi fiscalizați, aceasta este Europa lui 2015, de aceea trebuie să fie legea cu pacienți privați în spitalul public, de aceea, dacă există alte propuneri, trebuie văzut dacă se mulează pe legislația europeană și pot fi reglementate legal, iar tot ce câștigă medicul va fi onorariu, salariu și onorariu, nu va mai exista și nu trebuie să existe conceptul de plăți informale, șpagă", a spus Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, la DCNEWS LIVE.
"Noi vorbim aici despre niște chestiuni legale și punct", a mai spus ministrul Sănătății. Nicolae Bănicioiu a adăugat:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu