Munceşti de acasă? Trei metode prin care să previi mâncatul în exces

Una dintre problemele celor care muncesc de acasă este mâncatul excesiv. Iată trei sfaturi prin care puteţi evita acest lucru. 

Creează-ți un program alimentar riguros 

Dezvoltarea unei rutine alimentare echilibrate este, fără îndoială, primul pas. Dacă nu obișnuiai să iei micul dejun, acum este momentul să începi acest obicei sănătos. Un studiu din 2020 publicat în The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism a descoperit că energia pe care o folosește organismul uman pentru a digera și metaboliza alimentele este de două ori mai mare la micul dejun comparativ cu cina. Această cercetare vine să sprijine sfaturile dieteticienilor care spun să mâncăm micul dejun ca un rege, prânzul ca un prinț, iar cina ca un cerșetor. 

Trebuie să îți faci timp timp să prepari un mic dejun substanțial și sănătos înainte de a începe ziua de muncă, ia pranzul la aproximativ 5 ore, iar cina la aproximativ 3 ore de la prânz. De asemenea, foarte important este să treacă cel puțin 3 ore între cină și ora de culcare. 

Nu mânca în timp ce lucrezi 

Este foarte tentant să ronțăi ceva în timp ce scrii, răspunzi la e-mailuri, sau te pregătești pentru o conferință/ședintă online, însă indicat este sa iei o pauza. 

Un studiu din 2020, publicat în The American Journal of Clinical Nutrition a descoperit că alimentația distrasă afectează procesarea gustului și crește susceptibilitatea de a mânca excesiv. 

Respectă programul alimentar și ia-ți pauză pentru a lua masa. Renunță și la telefon, televizor sau alte diversiuni și bucură-te de alimentele consumate. 

Consumă cât mai multe alimente crude și neprocesate 

Este tentant și confortabil să alegem alimentele care se prepară cel mai ușor, însă pe lângă faptul că acestea sunt complet lipsite de nutrienți și fibre naturale, alimentele procesate afectează metabolismul și favorizează creșterea în greutate. 

Alege întodeauna legumele proaspete sau congelate, proteina slabă, fasolea, lintea sau peștele, grăsimile bune precum uleiul de măsline extravirgin, avocado sau nuci, dar bineînțeles și porții mici de carbohidrați integrali, scrie digi-life.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel