Modificări în grila Kanal D. Două emisiuni își schimbă programul. Un serial îndrăgit revine

Weekendul acesta aduce modificări în grila Kanal D. 

Weekendul acesta aduce modificări în grila Kanal D. Astfel, concurenţii de la „Îmi place dansul" îşi vor continua evoluţiile sub ochii vigilenţi ai celor patru juraţi, CRBL, Emil Rengle, Cocuţa şi Beatrice Rancea, urmând ca din această săptămână show-ul să fie difuzat în fiecare duminică, de la ora 20:00.

În fiecare sâmbătă seara, telespectatorii vor fi martorii celor mai inedite nunţi ale romanilor, un adevărat spectacol al tradiţiilor, la „Se strigă darul". Aşa cum ne-au obişnuit, Andreea Mantea şi Mihai Mitoseru îşi continuă aventurile incredibile şi competiţia permanenta pentru strângerea zestrei. Cele mai frumoase obiceiuri, emoţiile uriaşe ale însurăţeilor, dar şi ale invitaţilor acestora, cele mai speciale peisaje, toate acestea vor face deliciul telespectatorilor, în fiecare sâmbătă seara, de la ora 20:00, începând din 14 septembrie.

O noutate în grila Kanal D, după ce producţia „Mireasa din Istanbul" a ajuns la final, este revenirea serialului „Patria mea eşti tu" în grila Kanal D, cu cel de-al doilea sezon. Astfel, fanii serialelor turceşti vor avea bucuria să îi revadă, în fiecare luni şi marţi, de la ora 23:00, imediat după „Lacrimi la Marea Neagră", pe îndrăgiţii actori Halit Ergenc şi Berguzar Korel, cu noi întâmplări dintr-o perioadă tulbure a istoriei Turciei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel