MAREA FINALĂ EURO 2020. GALERIE foto înainte de meciul Italia - Anglia

Finala EURO 2020 are loc duminică, 11 iulie.

Finala EURO 2020 la fotbal opune, duminică (ora 22:00), pe Stadionul Wembley din Londra, echipele Italiei, care are un singur titlu continental, în urmă cu 53 de ani, şi Angliei, care joacă în premieră o finală de Campionat European.

Italia a pierdut cele două finale jucate după titlul obţinut în 1968, la Roma, în timp ce Anglia avea până acum cel mai bun rezultat semifinalele, în 1968 şi 1996 (pe teren propriu).

Ambele echipe au avut nevoie de prelungiri pentru a câştiga meciurile din semifinale, ambele jucate pe Wembley. Italia a reuşit să câştige la loviturile de departajare în faţa Spaniei, cu 4-2, iar Anglia a dispus cu 2-1 de Danemarca.

Doar trei echipe au cucerit titlul european pe teren propriu, Spania (1964), Italia (1968) şi Franţa (1984). Portugalia (2004) şi Franţa (2016) au reuşit să joace finalele.

Italia a învins Iugoslavia în finala din 1968 (2-0), dar a pierdut în faţa Franţei (1-2), prin golul de aur, în 2000, la Rotterdam, şi în faţa Spaniei (0-4), în 2012, la Kiev.

Squadra Azzurra a ajuns la patru prezenţe în finală, egalând Spania şi URSS, doar Germania având mai multe (şase).

Italia ar deţine cea mai mare diferenţă de ani între două titluri EURO, actuala fiind deţinută de Spania, după victoriile din 1964 şi 2008.

Italia este echipa cu cea mai drastică înfrângere în finala EURO (0-4), iar Leonardo Bonucci şi Giorgio Chiellini au fost titulari în meciul de la Kiev.

Italianul Jorginho poate fi al zecelea jucător care a câştigat în acelaşi sezon EURO şi Liga Campionilor (CCE), la fel ca şi englezii Ben Chilwell, Reece James, Mason Mount, toţi patru coechipieri la Chelsea.

Pentru Anglia aceasta este a doua finală a un turneu final major, şi prima fiind tot pe teren propriu, în 1966, când a câştigat Cupa Mondială, după 4-2 cu Germania de Vest (după prelungiri).

Anglia este a 13-a ţară care joacă finala EURO.

Italia şi Anglia s-au întâlnit de 27 de ori, Azzurri obţinând 10 victorii, iar englezii opt, însă insularii au mai multe goluri marcate (33-31)

În cea mai recentă confruntare, un amical jucat în mai 2018 şi încheiat cu 1-1, pe Wembley, gazdele au deschis scorul prin Jamie Vardy (26), dar Lorenzo Insigne a egalat poe final (87), din penalty. Kyle Walker, Kieran Trippier, John Stones, Raheem Sterling, Jordan Henderson şi Marcus Rashford au jucat atunci la gazde, din actualul lot, iar Gianluigi Donnarumma, Bonucci, Jorginho, Ciro Immobile, Federico Chiesa şi Andrea Belotti au evoluat la italieni. Gareth Southgate era selecţionerul Angliei, în timp ce Italia era condusă de Luigi Di Biagio, ca interimar, la ultimul meci dinaintea începerii mandatului lui Roberto Mancini.



Ultimul meci oficial dintre cele două selecţionate s-a încheiat cu victoria Italiei, cu 2-1, în 2014, la Cupa Mondială din Brazilia

Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară la EURO în 2012, în sferturi de finală la Kiev, Italia câştigând cu 4-2 la loviturile de departajare. Anglia nu a reuşit să învingă Italia în ultimele lor şase meciuri oficiale (2 egaluri, patru eşecuri), precedentul succes datând din preliminariile CM 1978. Atunci Anglia a obţinut singura sa victorie în şase meciuri directe pe Wembley (trei egaluri, două eşecuri).

Iată imagini surprinse cu puțin timp înainte de marea finală EURO 2020:

2. -imagine fara descriere- (2-finala-euro-2020-are-loc-duminica_57252200.jpg)

3. -imagine fara descriere- (3-finala-euro-2020-are-loc-duminica_29145800.jpg)

4. -imagine fara descriere- (4-finala-euro-2020-are-loc-duminica_06379300.jpg)

5. -imagine fara descriere- (5-finala-euro-2020-are-loc-duminica_94050300.jpg)

6. -imagine fara descriere- (6-finala-euro-2020-are-loc-duminica_79500300.jpg)

7. -imagine fara descriere- (7-finala-euro-2020-are-loc-duminica_56176600.jpg)

8. -imagine fara descriere- (8-finala-euro-2020-are-loc-duminica_30428400.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel