Alertă de călătorie pentru românii care merg în SUA: Furtuna tropicală Hillary, stare de urgenţă în California (MAE)

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în SUA că autorităţile locale au declarat stare de urgenţă pentru sudul Californiei din cauza furtunii tropicale Hillary, care va aduce căderi masive de precipitaţii şi inundaţii în zona litorală imediată şi în regiunile muntoase din acest stat american. 

Viteza vântului se estimează că va ajunge de circa 50 kilometri pe oră la rafală. Din cauza intensificării vântului, pot fi înregistrate întârzieri şi anulări ale curselor aeriene, fapt pentru care autorităţile americane recomandă cetăţenilor care au prevăzute călătorii interne sau internaţionale în perioada de evoluţie a acestei furtuni să menţină legătura cu companiile aeriene în vederea obţinerii asistenţei şi rerutării zborurilor, după caz.

Persoanele aflate în zona furtunii tropicale Hillary sunt sfătuite să urmeze anunţurile şi instrucţiunile autorităţilor locale

Cetăţenii români aflaţi în dificultate din cauza furtunii tropicale Hillary pot apela linia telefonică de urgenţă 911 pentru intervenţia echipelor de salvare, dacă este necesară. Toate persoanele aflate în zonă sunt sfătuite să urmeze anunţurile şi instrucţiunile autorităţilor locale.

Condiţii cu privire la legislaţia americană privind rambursarea contravalorii biletelor de călătorie sau rerutarea acestora pot fi identificate pe site-ul oficial al Departamentului de Transporturi american, www.transportation.gov.

Telefoanele Ambasadei României la Washington și Los Angeles

Cetăţenii români pot solicita informaţii şi asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Washington: +12023322392, +12023322935, +12023324858, şi ale Consulatului General al României la Los Angeles: +13104440623; +13104738061; +13102314468, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numerele de telefon de permanenţă atât al misiunii diplomatice a României la Washington: +12024208350, cât şi al Consulatului General al României la Los Angeles: +13107210474.

MAE recomandă consultarea mai multor pagini web

MAE recomandă consultarea paginilor web losangeles.mae.ro, washington.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă', care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS aferent campaniei de informare 'Un SMS îţi poate salva viaţa!'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel