MAE a preluat preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a preluat, vineri, pentru o perioadă de un an, preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU), de la Ministerul Afacerilor Interne.

Funcţia de preşedinte al CNDIU va fi exercitată în etapa următoare de către secretarul de stat Dan Neculăescu, informează un comunicat al MAE transmis Agerpres. Printre activităţile avute în vedere la nivelul CNDIU în cursul acestui an se află analizarea transpunerii în legislaţia internă a unor norme internaţionale de drept umanitar, precum şi examinarea proiectelor de lege pentru ratificarea unor amendamente la tratate internaţionale relevante, arată sursa citată.

De asemenea, printre obiectivele vizate de CNDIU în 2018 se află accelerarea demersurilor de elaborare a unei noi Strategii naţionale de aplicare a dreptului internaţional umanitar şi organizarea unor evenimente internaţionale de profil. În acest sens, o Conferinţă regională pe teme de drept internaţional umanitar pentru statele din Europa Centrală şi de Sud-Est va fi organizată la Bucureşti, în perioada 27-28 martie 2018, de către CNDIU, împreună cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, precizează MAE.

Reuniunea va prilejui discutarea unor aspecte de interes comun din sfera aplicării dreptului internaţional umanitar, precum şi realizarea unui schimb de bune practici cu privire la maniera de funcţionare a comisiilor naţionale de drept internaţional umanitar. Activitatea CNDIU în 2018 are o relevanţă aparte în special din perspectiva candidaturii României la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, contribuind la consolidarea profilului ţării noastre pe dimensiunea de drept internaţional, subliniază Ministerul Afacerilor Externe.

[citeste si]

Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU) este un organ consultativ al Guvernului înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 420 din 29 martie 2006 şi reuneşte reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi Ministerului Mediului.

Preşedinţia Comisiei este asigurată, prin rotaţie, pe bază anuală, de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, la nivel de secretar de stat. Printre atribuţiile CNDIU se numără examinarea măsurilor necesare la nivel naţional în vederea aplicării şi prevenirii violării normelor de drept umanitar cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte şi urmărirea transpunerii în legislaţia internă a normelor internaţionale de drept umanitar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel