'Leii neîmblânziți', revenire spectaculoasă în Camerun - Serbia. Festival de goluri la CM 2022 / Video

'Leii neîmblânziți', revenire spectaculoasă în Camerun - Serbia. Festival de goluri la CM 2022 / Video
'Leii neîmblânziți', revenire spectaculoasă în Camerun - Serbia. Festival de goluri la CM 2022 / Video

Selecţionatele Camerunului şi Serbiei au terminat la egalitate, 3-3 (1-2), luni, pe Al Janoub Stadium din Al Wakrah, într-un meci spectaculos din Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

Meciul a fost unul cu răsturnări de scor, însă sârbii sunt cei care au cele mai multe motive să regrete, după ce au condus cu 3-1 şi au ratat şi alte ocazii clare de gol.

Pentru leii neîmblânziţi au marcat Jean-Charles Castelletto (29), Vincent Aboubakar (63) şi Eric Maxim Choupo-Moting (66), în timp ce Strahinja Pavlovic (45+1), Sergej Milinkovic-Savic (45+3) şi Aleksandar Mitrovic (53) au înscris golurile Serbiei.

Echipa antrenată de Dragan Stojkovic a început mai bine şi a avut prima ocazie în min. 11, când Mitrovic a încheiat o acţiune cu şut din unghi cu stângul în bară.

Acelaşi Mitrovic (17) a tras pe lângă poartă de la 10 metri, după o minge ricoşată din Tolo. Africanii au reuşit să îşi creeze şi ei o situaţie bună, dar şutul lui Kunde din unghi (19) a fost respins de lângă bară portar.

VIDEO

Camerunezii au deschis scorul zece minute mai târziu (20), când Castellletto a reluat în plasă de la un metru, după o minge deviată de Nkoulou, la cornerul executat de Kunde. Pe finalul primei reprize, Kunde a avut un şut respins de portar (43), iar apoi a reluat pe lângă ţintă. Ultimele minute înainte de pauză au aparţinut sârbilor, care au reuşit să înscrie de două ori. Pavlovic a egalat cu o lovitură de cap din 7 metri (45+1), din centrarea lui Tadic, iar apoi Sergej Milinkovic-Savic a adus Serbia în avantaj (45+3), cu un şut plasat de la 16 metri, după pasa lui Zivkovic.

Sârbii mai puteau marca o dată, dar şutul lui Mitrovic (45+5) a fost deviat de un fundaş. În repriza secundă, Orlovi (vulturii) s-au desprins la 3-1, prin golul semnat de Mitrovic (53), din careu, după o combinaţie frumoasă, la care au mai participat Kostic, Sergej Milinkovic-Savic şi Zivkovic. Meciul a continuat alert, cu faze la o poartă şi alta, însă Toko Ekambi (62) a tras slab din unghi şi Vanja Milinkovic-Savic a reţinut. Sergej Milinkovic-Savic (63) a ratat o mare ocazie, singur cu portarul, lobul său trecând peste poartă.

Leii au sancţionat apoi de două ori, în decurs de patru minute, apărarea avansată a sârbilor, marcând pe contraatac: Aboubakar (63) a redus din diferenţă, cu un lob, golul fiind iniţial anulat pentru ofsaid şi acordat ulterior după verificarea VAR-ului; Choupo-Moting (66) a egalat din pasa lui Aboubakar, la un contraatac în doi, gol validat de VAR.

Serbia a forţat golul victoriei, dar şutul lui Mitrovic din unghi (76) a fost respins de Epassy, Sergej Milinkovic-Savic (78) a şutat de la 20 de metri peste poartă, Kostic (88) a tras slab din unghi şi Epassy a prins, iar Mitrovic (89) a fost imprecis din poziţie excelentă de la 15 metri. Şi jucătorii lui Rigobert Song au mai avut două situaţii, însă şutul lui Aboubakar (87), din afara careului, a fost prins de Vanja Milinkovic-Savic, care a fost la post şi la mingea trimisă de Nkoudou (90+5) din lovitură liberă.

Acest egal nu face decât să favorizeze echipele Braziliei şi Elveţiei (care se vor înfrunta tot luni) în privinţa calificării în optimile de finală. Serbia are o singură victorie la Cupa Mondială în ultimele sale 12 partide, 1-0 cu Costa Rica în 2018. Camerunul nu a mai trecut de grupe la Cupa Mondială din 1990, când a reuşit cea mai mare performanţă a unei echipe africane, atingerea sferturilor de finală. Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată, într-un meci amical în 2010, când Serbia s-a impus cu 4-3, scrie Agerpres.

În primele meciuri din grupă, Camerunul a fost învinsă de Elveţia cu 1-0, iar Serbia a pierdut cu 0-2 în faţa Braziliei. Ultimele partide din grupă se vor juca pe 2 decembrie, Serbia - Elveţia (Stadium 974 - Doha, 21:00) şi Camerun - Brazilia (Lusail Stadium- Al Daayen, 21:00).

Camerun - Serbia 3-3 (1-2) Au marcat: Jean-Charles Castelletto (29), Vincent Aboubakar (63), Eric Maxim Choupo-Moting (66), respectiv Strahinja Pavlovic (45+1), Sergej Milinkovic-Savic (45+3), Aleksandar Mitrovic (53). Al Wakrah, Al Janoub Stadium: 39.789 spectatori Cupa Mondială 2022 - Grupa G

Au evoluat echipele:

Camerun:

16. Devis Epassy - 19. Collins Fai, 21. Jean-Charles Castelletto, 3. Nicolas Nkoulou, 25. Nouhou Tolo - 18. Martin Hongla (10. Vincent Aboubakar, 55), 15. Pierre Kunde (5. Gael Ondoua, 66), 8. Andre Zambo Anguissa (14. Samuel Oum Gouet, 81) - 20. Bryan Mbeumo (7. Georges-Kevin Nkoudou, 81), 13. Eric Maxim Choupo-Moting (căpitan), 12. Karl Toko Ekambi (11. Christian Bassogog, 66). Selecţioner: Rigobert Song. Rezerve neutilizate: 1. Simon Ngapandouetnbu - 2. Jerome Ngom Bekeli, 4. Christopher Wooh, 6. Nicolas Ngamaleu, 9. Jean Pierre Nsame, 17. Olivier Mbaizo, 22. Jules Ntcham, 24. Enzo Ebosse, 26. Souaibou Marou.

Serbia: 23. Vanja Milinkovic-Savic - 5. Milos Veljkovic (15. Srdjan Babic, 78), 4. Nikola Milenkovic, 2. Strahinja Pavlovic (13. Stefan Mitrovic, 56) - 14. Andrija Zivkovic (7. Nemanja Radonjic, 78), 6. Nemanja Maksimovic, 16. Sasa Lukic, 17. Filip Kostic (21. Filip Djuricic, 90+2) - 10. Dusan Tadic (căpitan), 20. Sergej Milinkovic-Savic (26. Marko Grujic, 79) - 9. Aleksandar Mitrovic. Selecţioner: Dragan Stojkovic. Rezerve neutilizate: 1. Marko Dmitrovic, 12. Predrag Rajkovic - 3. Strahinja Erakovic, 8. Nemanja Gudelj, 11. Luka Jovic, 18. Dusan Vlahovic, 19. Uros Racic, 22. Darko Lazovic, 24. Ivan Ilic, 25. Filip Mladenovic. Arbitru: Mohammed Abdulla Mohammed; arbitri asistenţi: Mohamed Al Hammadi, Hasan Al Mahri (toţi din Emiratele Arabe Unite); al patrulea oficial: Ning Ma (China) Cartonaşe galbene: Nkoulou (24), Bassogog (30), Jovic (45+4), Milenkovic (90+3).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel