EXCLUSIV  Karlovy Vary 2018. Rebeli fără cauză?

Corespondență de la Magda Mihăilescu / 07 iul 2018 / 11:23 Salveaza PDF Comentarii
Surprinzatorul  cantaret Tim Robbins
Descriere foto: Surprinzatorul cantaret Tim Robbins

A trebuit să vin la Karlovy Vary, la un festival cinematografic, pentru a asculta, după mulți ani, șlagărul de altădată, Buona sera signorina, buona sera.

Cântat nu de oricine. Nu m-aș fi așteptat pentru nimic în lume ca vocea cu pricina să fie a marelui actor american Tim Robbins, distins aici, așa cum relatam deunăzi, cu Globul de cristal pentru întreaga carieră. M-am convins că atât festivalul cât și locul care îl găzduiește, celebra stațiune din nord-vestul Cehiei, (fostă Karlsbad) au lipiciul lor, din moment ce invitații de onoare nu se mai dau duși, ca să spun așa.

Anul trecut Uma Thurman și Casey Affleck, acum Tim Robbins. Ca și conaționlii săi, nu a venit doar să înhațe trofeul și să plece. A prezentat publicului două dintre filmele sale semnate în calitate de regizor, Bob Roberts și Cradle Will Rock, a stat de vorbă, pe îndelete, cu ziariștii și cu spectatorii cărora le-a povestit traseul carierei sale, dar și al unor visuri mereu schimbătoare : ar fi vrut să fie cowboy, astronaut, apoi jucător de baseball. Ultimele două ipostaze avea să le joace în filme. I-a mai rămas să fie cowboy.

Cadru din filmul Jumpman

Cât despre muzică, a trebuit să fie încurajat pentru a apărea în public. Probabil că dacă nu ar fi fost înconjurat de șapte prieteni englezi, nu s-ar fi încumetat. Împreună au format un grup, The Rogues Gallery Band cu care a cântat și aici, la City Theatre, timp de două ore și jumătate. Șlagăre de altădată, melodii folk de Woodie Guthrie și Pete Seeger, chiar și un gospel, compoziții proprii și una a fiului său, Miles, care regretă că nu a putut să-l însoțească.

Nu știm ce surprize va aduce cu el celălalt oaspete de seamă, regizorul american Barry Levinson, autorul unor filme care au străbătut deceniile, Rain Man (Oscar 1989) și Wag the Dog, a cărui actualitate este șocantă. Plecând de la inspirata idee din 1997, când și-a imaginat o Casa albă gata să inventeze un război, pentu a acoperi un scandal sexual prezidențial, cineastul a conturat în discuțiile cu ziariștii un tablou sinistru al societății contemporane, terenul experimental al diferitelor grade de manipulare prin infomare și, mai ales, dezinfomare. După părerea sa, « lupta pentru exercitarea puterii și influenței asupra țărilor mai mici nu se va mai duce, astăzi, cu tancuri și avioane. Războiul viitorului se numește manipulare.

Barry Levinson, autorul lui Rain Man

Lumea de astăzi este parte a unei inevitabile traiectorii ce a început cu televiziunea, cu internetul, cu social media. Am pierdut sentimentul a ceea ce poate fi credibil, nu mai știm să ne imaginăm adevărul, de teama că el ar putea fi fals. O informație se izbește de o alta, adevărată sau nu și totul devine fără sens ». Necruțător cu președintele Trump, Barry Levinson consideră că rezistența în fața încercărilor cărora este supus poporul american « reprezintă, în termeni de democrație, un mare test ». Este interesant de observat că, anul acesta, dezbaterile de tip poltic nu și-au avut sediul în filmele competiției, așa cum s-a întâmplat în ediția trecută. Ele s-au regăsit în afara acestei arii, în intervențiile invitaților, unii neîndurători.

Am încercat să transmit ceva din intensitatea lor. Filmele, le am în vedere pe cele prezentate în premieră, în competiția oficială, pe cele care își vor disputa premiile, par plasate în afara politicii. Cu extrem de puține excepții, personajele privilegiate sunt tineri ai zilelor noastre, surprinși în dureroase momente de derută. Fie din cauza rupturilor din mediul familial, fie dintr-un impuls al răzvrătirii nelămurite nici pentru ei. Par rebeli fără cauză, dar, la o privire mai atentă, poate chiar această societate mai sus evocată, în care adevărul și minciuna sunt o apă și un pământ, să fie chiar ea purtătore a rădăcinilor mâniei. Surde, precum în filmul turc Frații, al lui Omur Atay, în care un adolescent este victima conflictului dintre simțul moral și tradiția apărării cu orice preț a legăturilor de familie, dintre vină și pedeapsă.

Sau Jumpman, al cineastului rus Ivan I. Tverdovski, cu eroul său, adolescent și el, prins în plasa unor traficanți fără scrupule care exploatează o deficiență genetică a băiatului, incapacitatea de a simți durerea fizică. Devine jumpman, unul care se aruncă de bună voie în fața unor mașini ai căror proprietari vor fi, apoi, șantjați. Din banda profitorilor face parte și propria mamă, cea care, cu ani în urmă l-a depus la un orfelinat.

O imagine cruntă deschide și închide filmul : o poartă, o fantă dincolo de care se află, vom constata, un mic tobogan pe care sunt lăsați să alunece nou născuții nedoriți. Simplu, liniștit, fără martori . O adevărată instituționalizare a barbariei. Bănuiesc că filmul va pleca cu premiu. Cât despre Rdu Jude, al cărui film Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari deține cele mai mari note la bursa criticilor, se vorbște tot mai insistent ca despre un câștigător.

Vezi si: Karlovy Vary. Tim Robbins-discurs fulminant: „Avem nevoie de inspirația lui Forman, de curajul lui Havel"



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25