Ion Țiriac consideră că ar fi fost un antrenor prea strict pentru Simona Halep

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele Federației Române de Tenis s-a caracterizat prea dur în relația cu jucătorii săi.

Ion Țiriac a declarat ar fi fost prea strict pentru Simona Halep dacă îi era antrenor, conform Agerpres.

Președintele Federației Române de Tenis a explicat că nu o ceartă pe Halep cu aceste cuvinte, recunoscând că nu îi este nici manager, nici manager.

„Simona Halep e ceva ce România nu a mai avut. România a mai avut Grand Slam-uri, iar domnul Ilie Năstase există. Simona a făcut o mare performanță câștigând la Roland Garros, dar cu Wimblendon şi-a pus cireașa pe tort. Şi să sperăm că mai are vreo 10-15 cireșe prin buzunar. Eu nu sunt nici managerul ei, pentru că nu aș fi avut timp pentru treaba asta, şi nici antrenorul ei... Iar eu eram puțin mai strict în relația mea cu jucătorii decât cred că Simona ar fi putut suporta. Eu nu o cert absolut deloc pe Simona. Iar ea când vrea să asculte de cineva se uită în oglindă şi ascultă de ceea ce spune mintea ei. Şi probabil că are dreptate, e viața ei, e cariera ei şi ea trebuie să se descurce cu treaba asta", a spus Ion Țiriac.

Simona a dat tot ce a putut în 2019

Președintele FRT a spus și că Simona nu a putut să performeze mai mult decât a făcut-o în acest an, din motive obiective.

„A făcut o performanță uluitoare și cred că din cauze oarecum obiective nu a putut să facă tot ce se putea face. O boală aici, un ghinion dincoace... Din punct de vedere fizic ea nu are atât cât are din punct de vedere psihic. Şi pentru treaba asta din când în când mai suferă", a adăugat Țiriac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel