Ion Iliescu a fost internat de urgență la Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din București. Medicii au constatat că are pericardită hemoragică.
Fostul preşedinte Ion Iliescu, în vârstă de 89 de ani, a fost internat, luni, la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu" din Capitală.
Pericardita este, de fapt, o inflamare a pericardului, adică a celor două straturi subțiri de țesut care înconjoară inima, o țin în loc și o ajută să funcționeze. În mod normal, o cantitate mică de lichid păstrează straturile separate, astfel încât să nu existe fricțiuni între ele.
Un simptom obișnuit al pericarditei este durerea puternică toracică, ce este cauzată de apariția inflamării straturilor acestui sac.
Pericardita hemoragică este, în fapt, o inflamație a pericardului însoțită de o efuzie sângeroasă. Condiția este frecvent cauzată de infecții bacteriene severe, dar și de anumite tratamente și, posibil, chiar de vârsta înaintată.
Pericardita hemoragică implică faptul că sângele s-a amestecat cu o efuzie fibrină sau supurativă și s-a aumulat masiv în pericard. Această afecțiune poate apărea, de asemenea, la infecții bacteriene severe sau la pacienți cu diateză hemoragică, scrie DCMEDICAL.RO.
Continuarea articolului AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu