Haaland a lipsit două meciuri din cauza accidentării la picior, înainte de a reveni ca rezervă la meciul de sâmbătă cu Fulham (2-1), în care a marcat golul victoriei din penalty în ultimele momente ale jocului.
El nu este încă perfect. Se simte mai bine. Principalul lucru este că nu are fractură, dar ligamentul este afectat puţin, aşa că nu este în stare perfectă acum, a declarat Guardiola înaintea meciului de miercuri cu Chelsea, din turul trei al Cupei Ligii engleze.
City joacă sâmbătă cu Brentford, ultimul meci din Premier League, înainte de pauza impusă de Cupa Mondială din Qatar (20 noiembrie - 18 decembrie).
Guardiola a opinat că Haaland poate juca la naţionala Norvegiei în amicalele cu Irlanda şi Finlanda de la finele lunii: Dacă se simte bine, el va juca la naţională, pentru că e important pentru jucători. Niciodată nu am oprit jucătorii să-şi reprezinte echipa naţională.
Starul norvegian a marcat 18 goluri în cele 12 partide jucate în Premier League, de la startul sezonului, notează Agerpre.
Cristiano Ronaldo s-a luat la trântă cu un adversar, în timpul meciului Aston Villa - Manchester United
Cristiano Ronaldo s-a îmbrâncit cu Tyron Mings. Cei doi fotbaliști au fost despărțiți înainte de a avea loc o bătaie generală.
În minutul 60 al confruntării dintre Aston Villa și Manchester United, fundașul gazdelor, Tyron Mings, i-a făcut un marcaj extrem de strâns lui Ronaldo chiar și după ce faza de atac a lui United s-a sfârșit.
Cristiano Ronaldo a fost foarte furios și l-a prins și el în brațe pe Mings, iar cei doi au fost foarte aproape de a se lua la trântă.
Aston Villa a învins cu scorul de 3-1 Manchester United, în etapa a 13-a din Premier League.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News