Guvern, mesaj după convorbirile Iohannis-Dăncilă

Iohannis - Dancila
Iohannis - Dancila

Guvern. Viorica Dăncilă, primul-ministru al României, a avut astăzi consultări cu președintele României, Klaus Iohannis, pe teme de politică externă, precizează comunicatul de la Palatul Victoria.

Guvern. Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 15 mai 2018, consultări cu președintele României, Klaus Iohannis, pe teme de politică externă, evoluțiile din Orientul Mijlociu, inclusiv problematica relocării Ambasadei României în Statul Israel.

Cu acest prilej, premierul României a declarat că, în calitate de șef al Guvernului, căruia îi revine responsabilitatea principală în implementarea Programului de Guvernare, inclusiv capitolul de politică externă, are ca obiectiv principal susținerea intereselor României și identificarea celor mai bune modalități de a consolida rolul și profilul României pe plan internațional. A subliniat că lansarea unui proces de analiză și evaluare privind posibilitatea relocării Ambasadei României în Statul Israel este menit să susțină obiectivele mai sus-menționate, într-un moment în care SUA, partenerul și aliatul strategic principal al României, au luat această decizie, iar mai multe state analizează această propunere.

Citeste si: Klaus Iohannis-Viorica Dăncilă. Ce s-a discutat la Cotroceni

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a evidențiat că elementul principal pe care se fondează această analiză este poziția principială și susținută constant de România în ceea ce privește soluţia existenţei a două state: Israel şi Palestina, care să trăiască împreună în pace, în securitate şi recunoaștere reciprocă.

Mai mult decât atât, premierul a amintit că recentul demers al României la nivelul UE viza reconfirmarea angajamentului comun pentru o soluție de pace care să consfințească existența a două state, Israel și Palestina și să evite orice măsuri unilaterale, care ar avea potențialul de a compromite procesul de pace.

[citeste si]

Elementele propuse de România erau, astfel, în linie cu limbajul și concluziile adoptate de Consiliul European din data de 14 decembrie 2017 și în deplin acord cu poziția oficială susținută la nivel național, inclusiv de președintele României.

Premierul României a reamintit angajamentul României de a sprijini eforturile comunității internaționale în gestionarea provocărilor cu care se confruntă contextul regional deosebit de complicat.

„Pentru gestionarea cât mai eficientă a tuturor acestor provocări este nevoie de adoptarea unei poziții moderate și echilibrate din partea tuturor actorilor implicați, iar la nivel național prezența mea astăzi, la Palatul Cotroceni, este o dovadă a susținerii reale a acestui angajament și a dorinței de continuitate în domeniul politicii externe", a declarat premierul României, la finalul întâlnirii cu președintele Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel