EXCLUSIV  Focar Covid-19 la Poliția Capitalei. PRIMELE INFORMAȚII, pe DCNEWS

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Un zvon arăta existența a două focare Covid-19 în rândul polițiștilor din Capitală. Purtătorul de cuvânt Ciprian Romănescu ne-a răspuns solicitării de confirmare/negare a informației.

Vineri dimineață, s-a zvonit că la Secția 11 Poliție și la Arestul Poliției Capitalei ar fi mai mulți polițiști confirmați cu Covid-19.

Contactat de DC News, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Ciprian Romănescu, a informat că în cadrul Secției 11 Poliție nu există polițiști infectați, dar secția a fost dezinfectată, dat fiind faptul că în incinta subunității își desfășoară activitatea și o altă structură care a raportat un caz Covid. 

În ceea ce privește Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă, Ciprian Romănescu ne-a spus că există două cazuri de Covid-19 în rândul polițiștilor, iar alți șase se află în izolare. 

„Referitor la solicitarea dumneavoastră cu privire la faptul că la Secția 11 Poliție și Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București ar exista focare de Corona virus, facem următoarele precizări: La nivelul Secției 11 Poliție nu sunt înregistrate cazuri  de Covid în rândul polițiștilor. Menționăm că s-a procedat la dezinfectarea secției, întrucât în incinta subunității își desfășoară activitatea și o altă structură unde a fost înregistrat un caz de Covid. La nivelul Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă sunt înregistrate 2 cazuri de Covid în rândul polițiștilor, iar 6 polițiști se află în izolare”, a transmis purtătorul de cuvânt Ciprian Romănescu pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel