Florin Cîţu, candidat la şefia PNL. Răspuns despre "campania electorală internă"

Guvernul României
Guvernul României

Premierul Florin Cîţu a explicat de ce merge în mai multe judeţe din ţară în această perioadă, în condiţiile în care se speculează că o face pentru campania electorală internă din PNL. 

Acesta a fost întrebat de un reporter despre motivul vizitei la Suceava. Concret, premierul a fost întrebat dacă a venit pentru a cere sprijinul organizaţiei PNL Suceava în cursa pentru şefia PNL. 

"Nu există o campanie electorală internă, sunt aici ca prim-ministru, sunt aici pentru a susţine campania de vaccinare. Ne-am întâlnit cu oamenii din HoReCa, cum am făcut şi la Constanţa. Am vorbit şi despre turiştii care vor veni în România. Spre exemplu, cei care vor veni din zona verde nu vor avea niciun fel de documentaţie. 

Nu există o campanie internă acum în PNL. Putem discuta politică mai târziu. Azi vorbim despre campania de vaccinare", a declarat Florin Cîţu. 

Cîţu, victorie în PNL după demiterea lui Voiculescu 

Profesorul Bogdan Teodorescu a afirmat, după demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii, că Florin Cîţu a înregistrat o dublă victorie. 

"Personajul care a câştigat cel mai mult în acest moment este Florin Cîțu. A demonstrat că este prim-ministru. S-a aflat într-o situaţie extrem de complicată. După apariţia acelui ordin, el avea două drumuri. Ori să accepte că, de fapt, nu este prim-ministru şi că o secreteră de stat de la el din subordine face ce vrea şi el trebuie să înghită fiindcă este o marionetă, ori demonstra că este prim-ministru şi închidea jocul. Ceea ce a făcut.

Florin Cîțu a mai făcut ceva. A răzbunat patru luni de suferinţă și umilinţă a liberalilor care au fost puşi să înghită atacurile USR fără să reacţioneze. La acest moment, începând cu campania electorală în care peneliștii nu au răspuns atacurilor şi continuând cu toţi paşii făcuţi înapoi de Orban, cu cedările de la negocierile ministeriale şi apoi cu toate celelalte atacuri pe care reprezentanţii USR le-au purtat temeinic împotriva partenerilor de coaliţie, toate aceste lucruri au fost răzbunate, acum, de Cîțu.

Domnul Cîțu a devenit destul de popular în rândul activului PNL, care se simte din nou în postura de principal partid al coaliţiei. Până acum, nu s-au comportat neapărat aşa. Acest lucru îl califică pe Cîțu pentru bătăliile politice interne următoare şi îl pune pe domnul Orban într-o situaţie delicată. Domnul Orban este artizanul cedării în fața USR PLUS prin acele cedări ministeriale din decembrie", a spus Bogdan Teodorescu, la DCNews TV.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy