Femeie condamnată la 12 ani de închisoare după ce și-a ucis fiul

O femeie de 63 de ani din Ploieşti a fost condamnată, marţi, de Tribunalul Prahova, la 12 ani de închisoare după ce şi-a ucis fiul cu lovituri repetate de ciocan şi apoi s-a autodenunţat. 

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au condamnat-o pe Lucia Groza la 12 ani de detenţie pentru omor calificat, obligând-o pe inculpată la plata sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, inclusiv cele din faza de urmărire penală.

Totodată, instanţa a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Sentinţa este executorie cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive.

Decizia instanţei poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

[citeste si]

O femeie de 63 de ani din Ploieşti s-a autodenunţat, în data de 18 octombrie 2016, spunând că şi-a ucis fiul cu lovituri repetate de ciocan pentru că bea şi o bătea.

Aceasta le-a spus atunci anchetatorilor că, în urmă cu două săptămâni, băiatul ei de 41 de ani, care obişnuia să bea şi să o bată, a băut din nou, iar cei doi au avut un conflict în timpul căruia el a ameninţat că pleacă să îşi omoare sora vitregă. Ulterior, bărbatul s-a întors acasă din oraş şi a mers la culcare, iar după ce a adormit, mama acestuia l-a lovit de mai multe ori în zona capului cu un ciocan, rănile suferite fiindu-i fatale.

Femeia a mai povestit că, după comiterea crimei, a îngropat trupul neînsufleţit în grădina din spatele casei. Din primele cercetări, a reieşit că femeia nu a depus plângeri la Poliţie împotriva fiului său în care să reclame abuzurile fizice ale acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel