Exatlon. Telespectatorii, cuvânt greu de spus în alegerea câștigătorului

„Faimoșîi” și „Războinicii”, cele două echipe care se vor lupta în Republica Dominicană, se pregătesc de Exatlon. Cei de acasă ii vor putea vota pe concurenți în timpul concursului.

„Exatlon”, reality-ul care începe duminică seară, la ora 20:00, la Kanal D, aduce în ringul probelor 20 de concurenți foarte pregătiți să facă față unei competiții dure.

10 vedete – Echipa Faimosilor, și 10 oameni obișnuiți – Echipa Războinicilor, se vor înfruntă în peisajul exotic din Republica Dominicană, sub ochii telespectatorilor.

Cei din față micilor ecrane își vor putea vota în timpul concursului concurentul favorit, aducându-l tot mai aproape de marele premiu de 100. 000 de Euro. În timpul difuzării emisiunii vor fi comunicate intervalele de timp în care sistemul de votare este activ.

Așadar, pentru a ajunge cât mai departe în concurs, concurenții vor avea și misiunea de a atrage cât mai mulți susținători de partea lor prin modul în care  își pun în valoarea calitățile sportive, dar și personalitatea. Fiecăruia dintre concurenți ii va fi atribuit un cod, ce va putea fi folosit în timpul votării, după cum va fi făcut anunțul chiar în timpul difuzării emisiunii.

Alături de concurenți, va fi pe toată perioada concursului Cosmin Cernat, prezentatorul show-ului și cel care va intră și în pielea comentatorului sportiv. Acesta va analiza în timp real evoluția concurenților în timpul probelor, ca la o adevărată Olimpiadă. 

„Exatlon” va putea fi urmărită, duminică, de la ora 20:00, la Kanal D.

Emisiunea va fi difuzată și luni și marți seară, urmând că, de săptămâna viitoare, „Exatlon” să poată fi urmărit patru zile pe săptămâna, de sâmbătă până marți, de la ora 20:00.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel