Cum scapi de retenția de apă

Retenția de apă apare atunci când în organism se înmagazinează mai multe fluide decât ar trebui. Afecțiunea este, de asemenea, cunoscută ca retenție de lichide sau edem. Iată de ce se întâmplă și cum scapi natural de ea.

Retenția de apă are loc în sistemul circulator sau în țesuturi și cavități. Poate provoca umflarea mâinilor, a picioarelor și a gleznelor.

Există mai multe motive pentru care se întâmplă asta, dintre care multe nu sunt grave.

Spre exemplu, unele femei au retenție de apă în timpul sarcinii sau înainte de menstuație. Apoi, Pot fi afectate și persoanele care sunt inactive fizic, cum ar fi cei țintuiți la pat sau călătorii care merg mult cu mașina sau autocarul sau au zboruri lungi. Și statul mult pe scaun determină retenția de apă.

Cu toate acestea, retenția de apă poate fi și un simptom al unei afecțiuni medicale grave cum ar fi o boală renală sau insuficiența cardiacă.
Ideea e că dacă aveți retenție de apă bruscă sau severă, solicitați imediat asistență medicală.

În cazurile în care umflarea este ușoară și nu există o cauză medicală din cele amintite, este posibil să puteți reduce retenția de apă cu câteva trucuri simple. Iată care sunt acestea:

1. Mâncați mai puțin sărat

Sarea este compusă din sodiu și clorură.

Sodiul se leagă de apă și o depunde în organism. Dacă mâncați des bucate sărate ori alimentele prelucrate, corpul dumneavoastră poate reține apă. Așa că cel mai bun lucru e să scazi cantitatea de sare pe care o mănânci zilnic.

2. Creșteți cantitatea de magneziu

Magneziul este un foarte important mineral, notează healthline.com. El este implicat în mai mult de 300 de reacții enzimatice care țin organismul în bună stare de funcționare. De aceea, crescând aportul de magneziu, veți reduce retenția de apă, o arată numeroase studii.

Surse bune de magneziu sunt nucile și sâmburii, cerealele integrale, ciocolata neagră și vegetalele verzi sau cu frunze verzi.

3. Creșteți aportul de vitamina B6

Vitamina B6 este importantă la formarea celulelor roții din sânge și are multe funcțiuni în organism. Sunt studii care au demosntrat că un aport crescut de vitamina B 6 la femei în perioada premenstruală scade retenția de apă. Alimentele bogate în B6 sunt bananele, cartofii, alunele de pădure și carnea.

4. Mâncați mai multe alimente bogate în potasiu

Dacă tot vorbeam de banane, și potasiul este un mineral care favorizează mai multe procese în organism. Spre exemplu, ușurează transmiterea semnalelor electrice care mențin corpul în stare de funcționare. El reduce retenția de apă în două moduri: scăzând nivelul de sodiu din organism și crescând producția de urină. Se găsește în cantitate mare nu doar în banane, ci și în avocado sau roșii.

5. Ceaiurile de păpădie

Da, păpădia este un diuretic natural puternic, fapt dovedit de nenumărate studii. Are și alte beneficii pentru sănătate, plus că e ieftin și se găsește la orice plafar.

6. Evitați carbohidrații rafinați

Când mâncați alimente cu carbohidrați rafinați vă crește brusc nivelul de ,zahăr din sânge și cel al insulinei. Niveluri mari de insulină determină organismul să rețină mult sodiu, crescând reabsorbția sa la nivelul rinichilor. Iar sodiul provoacă retenția de apă. Exemple de alimente cu carbohidrați rafinați sunt zahărul și cerealele procesate, adică zahărul de masă alb și făina albă.

7. Nu în utimul rând, eficientă este și mișcarea. Dacă e musai să stai pe canapea, poți să-ți ții picioarele risicate.

8. Diuretice cunoscute mai sunt și alte plante, fructe și vegetale precum coada de cal, usturoiul, fenelul, mătasea de porumb, sucul de merișor și pătrunjelul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel