Cristian Diaconescu (PMP): Gazul, unitatea de măsură a Rusiei, pentru intimidarea Republicii Moldova

Cristian Diaconescu
Cristian Diaconescu

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, susține că Rusia continuă șantajul la adresa Republicii Moldova. 

'După ce a eșuat în controlul politic asupra Chișinăului, Moscova folosește o altă armă, de această dată ecoomică, în războiul pentru menținerea supremației în teritoriul dintre Prut și Nistru.

Gazprom a anunțat că va tăia gazul pentru Moldova, dacă nu-și plătește datoriile, în valoare de peste 700 milioane de dolari. Ca un rezultat al intimidării, compania rusească refuză să ofere o sumă pentru un nou contract de livrare de gaze naturale.

Cristian Diaconescu a subliniat că Rusia și-a extins frontul manevrelor financiare, de presiune la adresa țărilor europene, prin folosirea gazelor naturale, ca unitate de măsură a amenințărilor, pentru a-și atinge scopurile geopolitice.

Astfel, Moscova arată că nu i-a trecut supărarea, după ce președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a îndreptat țara pe un parcurs european.Având spatele acoperit, prin deschiderea gazeoductului Nord Stream, Moscova încearcă izolarea economică a Ucrainei și a Republicii Moldova, prețul fiind, monopolul deținut în distribuirea de gaze naturale.

Președintele PMP consideră că, poate, nu este întâmplător aleasă de Moscova, data limită pentru obligarea Republicii Moldova să plătească datoriile către Gazprom, 1 Decembrie, Ziua Națională a României, ziua realizării Marii Uniri.', transmite PMP, pe pagina de Facebook a partidului.

Cristian Diaconescu (PMP): Noi structuri NATO, de reacție rapidă, pentru securitatea României

Amintim faptul că Președintele PMP, Cristian Diaconescu, salută decizia NATO de a crea un plan general de apărare a Alianței Nord-Atlantice, în situații de criză și conflict.

Hotărârea miniștrilor de Apărare din cadrul NATO vine ca o măsură de prevenție în fața provocărilor lansate de noua geopolitică, trasată de conflictele hibrid, din ultima perioadă, mai ales la granița de Est a Europei.

În acest context, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a subliniat, din nou că ”Marea Neagră are o importanță strategică pentru Alianța Nord-Atlantică.Domnul Cristian Diaconescu a precizat că factorii de decizie din NATO au avut în vedere crearea unor structuri militare, care să reacționeze la locul potrivit, la momentul potrivit, ca răspuns la amenințarea sistemelor de rachete din Rusia.

Președintele PMP apreciază rolul implicării active a Pentagonului în construirea acestor capacități de apărare la granițele de Est ale NATO, care cuprind îmbunătățiri semificative ale apărării antiaeriene și antirachetă ale Alianței. Vizita șefului Pentagonului în România demonstrează întărirea relațiilor strategice cu SUA și NATO, care intră într-o nouă etapă de adâncire a interoperabilității militare în cadrul Alianței și care generează noi structuri de securitate la Marea Neagră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel