Corina Crețu, vizită oficială în România. Întrevedere cu Viorica Dăncilă

Corina Crețu se va afla în România unde va efectua o vizită oficială. Vizita este programată în perioada luni - marți (29 ianuarie - 30 ianuarie).

Înaltul oficial european se va întâlni cu Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, pentru a discuta tematica fondurilor europene, informează site-ul Uniunii Europene.

Comisarul Corina Crețu va participa la conferința "Fondurile europene, absorbția și impulsul necesar. Cum conectăm România în anul centenar?", alături de domnul Mugur Isărecu, guvernatorul Băncii Naționale a României, evenimentul fiind organizat de CursdeGuvernare.ro, cu sprijinul Băncii Naționale.

Înaltul oficial european va primi diploma "Meritul universitar cu medalie de aur – Virgil Madgearu" din partea Academiei de Studii Economice București.

[citeste si]

De asemenea, comisarul pentru politică regională va fi gazda ceremoniei de decernare a premiilor concursului "Reporter și Blogger European", ediția 2017.

"Vin la București pentru a pune bazele unei cooperări strânse și fructuoase cu noul Guvern al României, atât în ceea ce privește folosirea la maximum a resurselor disponibile în cadrul financiar multianual 2014-2020, cât și pentru a discuta pe marginea noului cadru financiar post-2020", a declarat comisarul pentru politica regională Corina Crețu înaintea vizitei sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel