Reprezentanți ai Societăților de Anestezie și Terapie Intensivă din România și alte nouă țări din Europa de Est au semnat o declarație comună, marcând un pas major în îmbunătățirea practicilor clinice zilnice prin programul de management al sângelui pacientului. Această colaborare internațională a stabilit șase direcții esențiale pentru reducerea morbidității și mortalității pacienților din secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).
Congresul Național al Societății Române de Anestezie - Terapie Intensivă, SRATI 2024, a ajuns la ediția 50, aniversară. În cadrul evenimentului, prof. dr. Zacharowski Kai, directorul Departamentului de anestezie, terapie intensivă și terapie a durerii de la Spitalul Universitar din Frankfurt din 2009, a explicat care este cel mai mare neajuns al pacienților care urmează a fi operați.
"Suntem aici pentru că am realizat, împreună cu colegii din România, dar și cu alte 9 țări din Europa de Est, pentru a anunța o realizare importantă. Am semnat o declarație comună împreună cu Societățile de Anestezie și Terapie Intensivă care a stabilit șase direcții care sunt esențiale în practica clinică de zi de zi în ceea ce numim programul de management al sângelui pacientului. De fapt, este programul prin care urmărim, având în vedere acesta șase măsuri, să scădem morbiditatea și mortalitatea asociată pacienților din ATI.
La nivel global, circa două miliarde de persoane, unul din patru locuitori ai planetei se confruntă cu această problemă. Faptul că pacienții anemici ajung să fie operați, face ca ei să aibă un prognostic mai prost decât pacienții care nu sunt anemici, și anume este vorba de creșterea mortalității, creșterea morbidității acestor pacienți, a afectării funcției renale, deci anemia este un factor care agravează funcția pacientului chirurgical.
Noi, prin programul noastru încercăm să contracarăm această cauză a prognosticului nefavorabil", a explicat prof. dr. Zacharowski Kai, directorul Departamentului de anestezie, terapie intensivă și terapie a durerii de la Spitalul Universitar din Frankfurt din 2009.
CITEŞTE MAI MULTE PE DC MEDICAL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu