Condițiile în care și bărbații pot suferi de cancer la sân. Care poate fi cea mai mare predispoziție

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Bărbaţii infertili ar putea fi de două ori mai susceptibili de a dezvolta cancer la sân decât cei care nu au probleme de fertilitate, potrivit unuia dintre cele mai mari studii realizate vreodată asupra acestei boli.

Cancerul la sân la bărbaţi este mai puţin frecvent decât la femei, iar relaţia sa cu infertilitatea fusese investigată anterior doar în cadrul unor studii de mică amploare.

Experţii de la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra (ICR) au declarat că rezultatele indică faptul că sunt necesare lucrări suplimentare pentru a înţelege cauzele care stau la baza cancerului de sân la bărbaţi, care rămân în mare parte necunoscute.

„Acestea sunt descoperiri importante care leagă infertilitatea de cancerul de sân la bărbaţi", a declarat autorul studiului, Dr. Michael Jones, cercetător senior în domeniul geneticii şi epidemiologiei la ICR. „Studiul nostru sugerează că bărbaţii infertili ar putea fi de două ori mai predispuşi decât cei fără probleme de fertilitate să dezvolte cancer de sân”.

„Motivele care stau la baza acestei asocieri sunt neclare şi este necesar să se investigheze rolul fundamental al hormonilor de fertilitate masculină asupra riscului de cancer de sân la bărbaţi. Sperăm că acest lucru ar putea duce la o înţelegere a cauzelor care stau la baza cancerului de sân la bărbaţi şi, posibil, chiar la femei”, a continuat acesta.

Noua cercetare din cadrul studiului Breast Cancer Now privind cancerul de sân masculin a analizat 1.998 de bărbaţi nou diagnosticaţi cu această boală în Anglia şi Ţara Galilor pe o perioadă de 12 ani.

Este unul dintre cele mai mari studii întreprinse vreodată asupra cancerului de sân la bărbaţi. Aproximativ 370 de bărbaţi sunt diagnosticaţi cu cancer de sân în fiecare an în Marea Britanie şi, deoarece cancerul de sân la bărbaţi este rar, cercetările privind această boală sunt de obicei limitate la un număr mic de pacienţi.

Studierea unui grup mai mare de bărbaţi a permis echipei să demonstreze o asociere semnificativă din punct de vedere statistic între infertilitate şi riscul de cancer de sân masculin. Bărbaţii au fost întrebaţi dacă au avut copii biologici, dacă ei sau partenerele lor au avut vreodată probleme de concepere sau dacă au vizitat un medic sau o clinică pentru probleme de fertilitate.

Cercetătorii au comparat direct fertilitatea bărbaţilor cu cancer de sân cu cea a 1.597 de bărbaţi fără antecedente de boală. Deşi motivul biologic este neclar, ei au descoperit că bărbaţii diagnosticaţi cu cancer de sân erau mai predispuşi să raporteze probleme de fertilitate. Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că existau semnificativ mai mulţi bărbaţi fără copii printre cei care fuseseră diagnosticaţi cu cancer de sân.

Dr. Simon Vincent, director de cercetare, sprijin şi influenţare la Breast Cancer Now, a declarat, potrivit Mediafax:

„Mulţi oameni nu îşi dau seama că bărbaţii pot face cancer de sân, deoarece incidenţa este mult mai mică la bărbaţi decât la femei. Cu toate acestea, în fiecare an, în Marea Britanie, în jur de 370 de bărbaţi sunt diagnosticaţi cu cancer de sân şi aproximativ 80 de bărbaţi mor din această cauză şi este vital să sprijinim orice persoană afectată de cancerul de sân”.

„Descoperirea unei legături între infertilitate şi cancerul de sân la bărbaţi este un pas spre înţelegerea cancerului de sân la bărbaţi şi a modului în care am putea găsi mai multe modalităţi de a diagnostica şi trata bărbaţii - şi, eventual, femeile - cu această boală devastatoare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel