Ciucă, primele declarații după începerea războiului Rusia - Ucraina / Video

Ciucă, primele declarații după începerea războiului Rusia - Ucraina / Video / Foto: gov.ro
Ciucă, primele declarații după începerea războiului Rusia - Ucraina / Video / Foto: gov.ro

Premierul Nicoale Ciucă va face primele declarații, la ora 10, cu privire la începerea războiului din Ucraina.  DC News TV va transmite LIVE VIDEO.

Și ministrul Sporturilor, Eduard Novak, a anunţat că: 'Am convocat în regim de urgență, pentru astăzi, ora 10:00, o ședință de lucru pe tema situației de criză din Ucraina și a repercusiunilor acesteia asupra sportivilor și evenimentelor sportive.'

Premierul Nicolae Ciucă a transmis deja un mesaj, joi dimineață:

'Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă condamnă cu hotărâre invadarea de către Federația Rusă a teritoriului Ucrainei, care reprezintă un act ilegal de agresiune, contrar principiilor dreptului internațional, consacrate de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Carta Securității Europene și celelalte documente care definesc actuala arhitectură europeană de securitate.

În numele Guvernului României, premierul Nicolae Ciucă exprimă solidaritatea cu Guvernul Ucrainei și reiterează susținerea pentru suveranitatea și integritatea  teritorială ale statului vecin.

Acțiunea Federației Rusiei nu este doar o încălcare gravă a principiilor  dreptului internațional, ci reprezintă și o încălcare flagrantă a rolului său de membru permanent al Consiliului de Securitate, forul ONU ce acționează ca garant al păcii și securității în lume, precum și a angajamentelor asumate ca membru al comunității internaționale. Recurgerea la forță nu poate fi justificată în nicio altă circumstanță decât cele explicit și limitativ menționate în Carta ONU.

România este în contact permanent cu aliații și partenerii săi, atât în cadrul NATO, UE și al altor formate, precum și la nivel bilateral, și este pregătită să ia toate măsurile care se impun ca reacție la această agresiune armată, pentru protejarea securității întregii regiuni. De asemenea, va fi prioritară protejarea cetățenilor români aflați pe teritoriul ucrainean și asigurarea drepturilor și intereselor membrilor comunității române din Ucraina.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă adresează tuturor cetățenilor României un apel la calm și subliniază că România, ca stat membru NATO, se bucură de toate garanțiile de securitate și de întreaga solidaritate aliată care decurg din acest statut.

Guvernul României și instituțiile cu atribuții în domeniu vor aplica, la nivel interinstituțional, toate măsurile pentru a gestiona în mod adecvat implicațiile acestei situații, pe toate palierele – inclusiv din punctul de vedere al eventualelor efecte economice, energetice sau din perspectiva migrației necontrolate.', potrivit unui comunicat al Guvernului.

Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în estul Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în estul Ucrainei. După anunţul lui Putin, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat introducerea legii marţiale în toate teritoriile ţării. 

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene "să depună armele" şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina. Putin a susţinut că încearcă să demilitarizeze şi să "de-nazifice" Ucraina.

Liderii american, europeni, ai NATO şi ONU au reacţionat la anunţul preşedintelui Federaţiei Ruse, cerându-i să oprească "agresiunea militară" împotriva Ucrainei şi au condamnat ferm atacul Rusiei.

Presa internaţională a relatat despre focuri de arme în apropiere de principalul aeroport din Kiev şi explozii în mai multe locuri din Ucraina, între care şi Odesa, port la Marea Neagră.

Ucraina a anunţat închiderea spaţiului său aerian, iar preşedintele Volodimir Zelenski a decretat legea marţială în toate teritoriile ţării.

 

Iohannis, mesaj pentru români

Curg reacțiile internaționale după ce Rusia a declașat o operațiune militară de amploare împotriva Ucrainei. România a avut și ea o primă reacție, președintele Klaus Iohannis precizând că românii nu au motiv de teamă.

Redăm un comunicat integral emis de Administrația Prezidențială către DefenseRomania:

Președintele României, Klaus Iohannis, condamnă în cei mai fermi termeni agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Această conduită, care urmează recunoașterii ilegale de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei, reprezintă o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internațional, în mod special a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilității frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forței în relațiile internaționale.

România, alături de întreaga comunitate internațională democratică, respinge hotărât un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relațiilor internaționale și însăși ordinea actuală de drept internațional.

În mod regretabil, în ciuda eforturilor intense la nivel european și euroatlantic de dezescaladare a situației, Federația Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, forul-garant al păcii și securității mondiale, a ales calea folosirii forței armate, în contradicție manifestă cu dispozițiile Cartei ONU.

Federația Rusă a dovedit încă o dată că nu este interesată de oferta de dialog constructiv și responsabil avansată de comunitatea europeană și euroatlantică, ci a urmărit constant și intenționat confruntarea și impunerea prin forță a pretențiilor sale, subsumate logicii desuete a așa-ziselor sfere de influență.

România atrage atenția că Federația Rusă trebuie să suporte consecințele acestui act profund ilegal. În coordonare deplină cu aliații și partenerii săi din cadrul NATO și UE, România va impune măsuri ferme și substanțiale de răspuns.

Președintele Klaus Iohannis exprimă solidaritatea deplină cu Ucraina și cu poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federației Ruse și reafirmă sprijinul deplin al României pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.

Președintele României solicită oprirea imediată, integrală și necondiționată a agresiunii militare ruse, retragerea tuturor forțelor ruse din Ucraina și încetarea oricăror presiuni la adresa Ucrainei. Pe aceste baze, șeful statului român face un apel la responsabilitate, la evitarea de pierderi de vieți omenești și afectarea în orice fel a siguranței civililor. România este gata să ofere asistență umanitară Ucrainei. În același timp, România avertizează împotriva oricărei acțiuni ostile la adresa membrilor comunității române din Ucraina și este gata să acorde sprijinul necesar.

Totodată, Președintele Klaus Iohannis asigură toți cetățenii români de pe teritoriul Ucrainei că România, inclusiv prin misiunile sale diplomatice și consulare, este pregătită să ofere asistența consulară necesară.

Niciun cetățean al României nu are motiv să se teamă. Președintele Klaus Iohannis subliniază că cetățenii României, ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice, beneficiază pe deplin de cele mai ample garanții de securitate din istoria sa”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel