Marcel Ciolacu a explicat care îi sunt așteptările de la cancelarul Austriei, Karl Nehammer, care urmează să vină în România la Congresul PPE din martie 2024.
Premierul Marcel Ciolacu, invitat în emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV, a vorbit despre aderarea României în spațiul Schengen, aerian și maritim, din martie 2024, dar și despre așteptările pe care le are din partea cancelarului austriac, Karl Nehammer, care urmează să vină la congresul PPE de la București.
”Îîn ceea ce privește Bulgaria există un vot politic. Olanda a dat un acord tacit. Cred că în următoarele două zile se va finaliza tot demersul de aderare a României.
În martie 2024 vom fi aerian și maritim”, a spus premierul Marcel Ciolacu, subliniind că înțelege că ”o fi așa o mare problemă că a reușit iarăși un premier de la Ciuma Roșie să ducă România și în spațiul Schengen, cum am dus și în NATO și în UE”, dar nu și de ce se ajunge la o formă de negativism în privința realizărilor pe care le are România, ca entitate.
”Dar până la a fi negativist cu o realizare a țării, a României, a românilor (...) m-am ocupat de familia social democrată, nu vă supărați, dl Nehammer face parte din PPE, din aceeași familie politică din care face parte PNL-ul. Am înțeles că la anul, în martie, au congresul PPE la București, când va veni Nehammer.
Eu îmi doresc ca în martie, dl Nehammer, când vine în România, la congresul familiei PPE să anunțe că nu are nicio problemă cu aderarea României la spațiul terestru la Schengen”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.
Citește și: Marcel Ciolacu anunţă un acord politic pentru intrarea României în Schengen
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu