EXCLUSIV  Cine va fi premier, dacă este demis Florin Cîţu. Guşă: O să îl pună pe Isar, tehnocrat, poate fi sprijinit şi de PSD/ Chirieac: Nu îţi ajunge cu tehnocraţii?

Facebook - Lucian Isar
Facebook - Lucian Isar

Cosmin Gușă și Bogdan Chirieac au vorbit despre potențialele variante de premier, în cazul în care Florin Cîţu ar fi demis ca urmare a scandalului din ultimele zile. 

„Chiar crezi că se va mai împiedica cineva de Cîțu după ce Cîțu va pica?”, s-a adresat Cozmin Gușă analistului politic Bogdan Chirieac. 

„Așa am spus și când l-a numit, cine e Cîțu?, După aceea au început dezastrele, catastrofele pe care le vedem și în ziua de azi”, a spus Chirieac. 

Lucian Isar, un nume vehiculat pentru rolul de premier

„O să îl propună pe Isar, că e tehnocrat și împacă și capra și varza. Îl pune pe Lucian Isar, se bucură și Alina Gorghiu, se bucură și Cîțu, continuă această sarabandă. Ba dimpotrivă, cred că Isar, cu tot paraiponul pe care îl am eu împotriva lui, e un tip mult mai adaptat și mai fâșneț decât Cîțu”, a spus Gușă. 

„Lucian Isar e un om extrem de inteligent și un foarte bun profesionist în finanțe”, a spus Chirieac. 

„Și de ce crezi că nu ar fi o propunere mai bună decât Cîțu?”, a ridicat problema Gușă.

„Fiindcă nu este în acest moment în partid, nu are funcție și se dovedește că..”, a dat să adauge Chirieac.

„Tocmai, e tehnocrat și poate să capete sprijinul PSD”, a intervenit Gușă. 

„Nu îți ajunge cu tehnocrații, dezastrul din 2016?”, a întrebat Chirieac. 

PSD-PNL ar putea guverna?

„Îmi ajunge, e departe de mine a-l propune pe Isar, acum discutăm ca să priceapă ascultătorii noștri cam la ce se pot aștepta. Sigur că îmi ajunge dezastrul cu tehnocrații, dar mă uit în Parlament și nu văd altă posibilitate în condițiile în care USR-PLUS și AUR se radicalizează și chiar s-au radicalizat, dacă pică Cîțu, pentru că PSD nu va avea ce să facă și va vota și va pica Cîțu. Atunci trebuie să vină cu un prim-ministru agreat și de PSD și s-ar putea să fie un guvern PNL-PSD, pentru că PSD a zis că nu mai intră să sprijine, ci vrea la guvernare și se caută un tehnocrat, poate să fie ăsta, poate să fie altul”, a detaliat Cosmin Gușă. 

„Nu, nu. L-am urmărit cu atenție pe președintele Marcel Ciolacu aseară. Deci PSD dacă merge, merge la alegeri anticipate. Deci nu va intra într-un guvern cu PNL, cu atât mai puțin PSD își dorește funcția de prim-ministru, dar nu pe o majoritate volatilă”, a adăugat Chirieac.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel