Chirieac, ipoteză înainte de alegerile locale: SPULBERĂ! Moment decisiv pentru ce urmează

Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut o radiografie a momentului în bătălia dintre Gabriela Firea și Nicușor Dan.

"Dacă doamna Gabriela Firea obţine un nou mandat la Primăria Generală a Capitalei, PSD spulberă alegerile parlamentare. Ele sunt prevăzute pentru 6 decembrie, fără să se mai ţină seama de situaţia epidemiologică. Dacă doamna Firea câştigă la București, probabil că alegerile parlamentare vor fi amânate sau vor hotărî să nu le mai ţină. Va rămâne actualul Guvern până la alegerile prezidenţiale din 2024. Din această cauză, încărcătura politică, miza, tensiunea sunt atât de mari. Aşa s-a întâmplat anul ăsta. Nu e vorba doar despre un om sau un partid la Primăria Capitalei, ci este vorba despre un partid politic, despre un Guvern, despre un viitor Parlament", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, în emisiunea "Punctul de Întâlnire", de la Antena 3.

"O victorie a Gabrielei Firea va duce PSD-ul pe locul întâi la nivelul ţării"

"Este vorba despre viitorii patru ani politici în ţara noastră. De aici toată tensiunea, campanii de toate felurile. O să spuneţi "bine, dar alte campanii nu au fost la fel?". Nu ca asta. Nivelul de tensiune în această campanie este mult peste ceea ce am fost obişnuiţi. Până la urmă, doamna Firea şi domnul Nicușor Dan s-au mai întâlnit şi acum patru ani şi atunci rezultatul a fost 44% la 29%. Nu este ceva deosebit cu personalităţile politice care se înfruntă acum. Dar în spate este mult mai mult, astăzi când vorbim. Ne-a spus Rareș Bogdan, ieri, că PNL-ul se pregăteşte pentru patru ani şi 3 luni, până la alegerile prezidenţiale, să guverneze. O victorie a Gabrielei Firea la Bucureşti va duce clar PSD-ul pe locul întâi la nivelul ţării", a mai spus analistul politic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel