Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Ce nu se știa despre cel mai tânăr primar din țară. La 24 de ani, a câștigat alegerile de pe 27 septembrie - interviu

Primar_Corbi_Argeș
Primar_Corbi_Argeș

DCNews a realizat un interviu cu cel mai tânăr primar din țară. Anca Alina Baciu are 24 de ani și a câștigat primăria Corbi.

Anca-Alina Baciu a devenit cel mai tânăr primar din România după ce a câștigat alegerile locale din comuna Corbi, Argeș, candidând din partea Partidului Mișcarea Populară. Aceasta îi urmează în postul de primar tatălui său, fostul administrator al comunei, Virgil Baciu. Tânăra primăriță din Corbi ne-a oferit un interviu în exclusivitate despre cum a decurs campania, ce impedimente a întâmpinat și ce proiecte de viitor are.

 

Cum ai luat decizia de a candida la primărie?

 

„A fost o decizie super spontană. Am luat-o foarte random. Eram la o petrecere. Mai avusesem discuția asta cu tata de câteva ori, în legătură cu candidatura la primărie. Fiind la o petrecere cu niște prieteni care erau chiar din comună, am început să zic așa:  Cine m-ar vota? Cine vrea să facă parte din consiliu? Și a doua zi am luat o hotărâre pe bune. Decizia am luat-o pe la jumătatea lunii iulie. 

A fost o provocare și din partea tatălui meu. Când mai vorbeam cu el, mereu îmi zicea:  Voi comentați prea mult pe Facebook dar niciunul nu vrea să se implice. De aici a pornit totul. I-am zis că m-aș băga și că vreau să candidez. El a spus că o să mă susțină dacă o să am nevoie. Când am făcut petrecerea respectivă, a fost ca un fel de afirmare oficială și am vrut să văd și părerea celor din jur, ce ar spune ei.“

 

Cum a decurs campania? Ce feed-back au oferit oamenii?

 

„Prima zi de campanie a fost o noutate pentru aproape toți din echipă. Media de vârstă a consilierilor pe care eu mi i-am ales a fost de 31 de ani. Aveam trei oameni cu experiență, oameni care au mai făcut campanii, care știau ce înseamnă. Pentru restul, era prima zi de campanie, a fost puțin ciudat. Nu știam cum să reacționăm, ce trebuie să facem, dar încet, încet ne-am obișnuit. 

Mi-a plăcut foarte mult că oamenii erau foarte entuziasmați când ne vedeau. În afară de echipa de consilieri am avut și persoane care ne-au susținut și veneau cu noi în campanie și erau entuziasmați că vrem și noi să facem și noi ceva. Feed-back-ul din partea oamenilor a fost foarte pozitiv.“

 

„Contracandidații ne-au etichetat foarte urât“

 

Nu mi-a plăcut campanie unora dintre contracandidați. În loc să-și prezinte programul lor electoral, mergeau să spună de ce nu ar trebui ca noi să fim votați. Am fost luați în râs că suntem grădinița, că suntem copii de mingi.  Noi am fost atât de siguri pe noi încât de fiecare dată le-am zis, grădiniță sau copii de mingi, suntem siguri că vom câștiga, pentru că am știut să jucăm, să ne facem campanie, să vorbim cu oamenii. Nu am venit cu promisiuni ireale. Lucrurile nu se pot face de pe zi pe mâine. Am fost sinceri cu oamenii.

Noi ne gândeam că vom fi victorioși dar era normal să avem și emoții. Până nu vezi rezultatul final nu ai cum să nu ai emoții. Plus că, noi am fost la fiecare om la poartă. Au fost și oameni oameni care spuneau că ne vor vota pentru că nu voiau să ne dezamăgească. O spuneau din bun simț. Dar omul se vede, îți dai seama dintr-o privire. Totuși, nu au fost persoane care să ne primească urât sau să ne jignească. Am mai avut discuții, unii erau chiar sinceri și ne spuneau:  Ne cerem scuze dar noi votăm pe altcineva.

 

Tinerețea reprezintă un plus sau un minus?

 

„Este și un plus și un minus. Atunci când ești tânăr ai abilitatea de a învăța mai repede, ești mai entuziast, chiar dacă nu le știi pe toate de la început, știi că ai o capacitate și îți poți asuma responsabilități mari pe care să le duci la bun sfârșit. Este un minus pentru că, în percepția oamenilor, ești catalogat fără experiență. I-am văzut și comentând pe Facebook: E prea mică, nu are experiență. Experiența se capătă și mai ales dacă ești dornic, o vei căpăta fără nicio problemă. Atâta timp cât ești dispus să înveți, nu cred că e vreo problemă.“

 

„M-am gândit de la început că va fi foarte greu să îi mulțumești pe oameni și că vor exista probleme. Repet, nu poți să fii apreciat de toți oamenii. Ei vin cu probleme și tu ca primar trebuie să le gestionezi pe toate. Eu sper să îmi ating obiectivele pe care mi le-am propus eu în programul meu electoral, însemnând și continuitatea proiectelor ce țin de infrastructură, de educație și de turism.“

 

Cum va arăta comuna Corbi peste patru ani?

 

„Ce mi-aș dori eu, este ca peste patru ani comuna Corbi să fie mult mai cunoscută. De aceea unul dintre proiectele importante pentru mine va fi transformarea comunei Corbi în stațiune turistică de interes local, lucru care pentru noi este deja ușor de făcut. Avem deja șase pensiuni în comună și multe altele în construcție. De asemenea, vreau să ne dezvoltăm și pe comercializarea produselor locale.“

 

Propun un proiect de educație antreprenorială

 

„Vreau să încep și proiectul despre care eu am tot vorbit, probabil nu toată lumea e încântată de el, dar în general tinerii au fost foarte încântați. Acela de Instruire a tinerilor în viața de afaceri. Vreau să existe niște cursuri gratuite, făcute de diferiți consultanți de la firmele ce se ocupă cu proiecte pe fonduri europene. Să vină să le vorbească oamenilor despre implicarea în ceea ce înseamnă o afacere pe fonduri europene. Să se vorbească despre documentații, despre buget și în același timp, dezvoltăm și afaceri la Corbi, dezvoltăm și bugetul local. Mulți dintre noi chiar avem nevoie. Nici măcar nu știi cu ce să începi în general.“

 

Câți ani te vezi primar?

 

„Nu m-am gândit la un număr de mandate. În momentul în care eu cred că mi-am atins obiectivele și am lăsat ceva în urma mea, voi lăsa pe altcineva să vină. Este un lucru normal și firesc pentru că trebuie să vină și alți oameni, cu viziuni noi. Mi se pare o comoditate să rămâi în funcție zeci de ani.“

 

Te consideri că ești într-o competiție cu moștenirea lăsată de tatăl tău?

 

„Eu i-am zis și tatălui:  Îmi doresc să te depășesc prin realizări. Mulți dintre oameni mi-au spus:  O să fii mai bună decât domnul Baciu. Voi sunteți tineri, voi aveți mai multă putere de muncă acuma, sunteți mai convingători, cu siguranță o să faceți mai multe lucruri.

Noi nu avem voie să dezamăgim oamenii. Dacă am intrat în lupta asta, noi luptăm pentru comunitate. Vreau să îl fac mândru pe tatăl meu.“

 

Comuna Corbi este una dintre comunele din județul Argeș care s-au dezvoltat cel mai mult în ultimii ani. Zone beneficiază de un imens potențial turistic, prin peisajele pitorești pe care le oferă. De asemenea, în comună se află și celebrul schit Corbii de piatră, săpat într-o stâncă pe malul stâng al Râul Doamnei. 

În ultimii trei ani, comuna s-a remarcat prin celebrul festival de muzică Rock, StoneBird Festival, la care au participat numeroși artiști naționali și internaționali precum Cristi Minculescu, Alex Calancea și Dave Evans, primul solist al AC/DC.

 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy